Antena 3 CNN Actualitate Alergia severă pentru care încă se caută un vaccin. O româncă, printre specialişti

Alergia severă pentru care încă se caută un vaccin. O româncă, printre specialişti

Alergia severă pentru care încă se caută un vaccin. O româncă, printre specialişti
30 Iun 2015   •   17:33

Alergia la ambrozie ar putea fi tratată cu un vaccin revoluționar, aflat în faza studiilor de laborator și de testare, la care lucrează prof. univ. dr. Carmen Bunu de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Timișoara, împreună cu o echipă de alergologi din Viena.
"Din aceste plante alergenice se extrage exact acea structură care induce reacția alergică. Acest fragment este procesat prin tehnici de biologie moleculară și apoi se urmărește asamblarea sa într-un vaccin real, ceea ce înseamnă patru injecții care vor duce la vindecarea acestei alergii atât de severe", a declarat marți, pentru AGERPRES, prof. Carmen Bunu.

Potrivit alergologului timișorean, realizarea vaccinului se bazează pe biologia moleculară.

Evidențele arată că în jur de 15% dintre timișoreni prezintă alergie la ambrozie, buruiană foarte răspândită pe terenurile lăsate în paragină, al cărei polen se răspândește ușor, purtat de vânt, la mari depărtări de locul unde crește.

'Este o problemă chiar severă, pentru că mulți timișoreni care sunt alergici, în mai mult de 5 ani, pot dezvolta astm bronșic în perioada când ambrozia este în aer. Este una dintre cele mai severe alergii care există în Europa și nu numai, pentru că planta face ravagii și în America. În prezent se aplică imunoterapia, care durează trei ani, dar cea mai eficientă soluție ar fi combaterea ambroziei', a explicat Carmen Bunu.

Efectele grave pe care buruiana, denumită în limbaj popular "iarba pârloagelor" le dezvoltă asupra sănătății umane a determinat crearea în Timișoara, în urmă cu trei ani, a primul Centru de monitorizare pentru Ambrosia artemisiifolia și polen alergen din România, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, informațiile privind concentrația de polen alergen din aer fiind puse la dispoziția publicului larg și a instituțiilor interesate.

'În cadrul activității de monitorizare sunt actualizate datele din teren privind răspândirea acestei specii pentru județele Timiș și Caraș-Severin în perioada de vegetație. Informațiile sunt puse la dispoziția autorităților pentru a se putea stabili în timp real măsurile adecvate de combatere a acestei specii în funcție de situația din teritoriu', a afirmat Veronica Sărățeanu, coordonatorul Centrului de monitorizare. 

×
Subiecte în articol: vaccin
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close