x close

Alertă la frontieră! Un bărbat din Prahova aduce în țară români din zona de carantină Veneto

de A.M.P    |    29 Feb 2020   •   15:15
Alertă la frontieră! Un bărbat din Prahova aduce în țară români din zona de carantină Veneto 482

Un bărbat din Prahova este dat în consemn la frontieră pentru că aduce oameni din Veneto, o regiune a Italiei puternic afectată de epidemia de coronavirus.

Este vorba despre un bărbat din comuna Bătrâni, județul Prahova, care face transport internațional de persoane. Acesta s-ar fi lăudat la apropiați că merge cu pachete cu alimente la românii din zonele carantinate din Italia și se întoarce în România cu cei care vor să părăsească zonele cu risc, fără să i se întâmple ceva.

Bărbatul a plecat într-o astfel de cursă chiar și astăzi dimineață, și este așteptat să se întoarcă în țară în următoarele zile. 

Directorul DSP Prahova, Dan Ioniță, a anunțat, sâmbătă, că s-a deplasat în comuna Bătrâni, unde a discutat cu soția bărbatului.

„Respectivul nu are chestionar completat, drept pentru care, pe lângă consemnul dat la frontieră de către poliție, am anunțat și noi DSP Arad și DSP Bihor. Este așteptat să sosească mâine (duminică-n.r.) în țară”, a afirmat Ioniță.

Potrivit acestuia, localnicii au sesizat autoritățile că bărbatul face curse în Italia, de unde transportă români, iar soția acestuia ar fi spus autorităților că bărbatul urmează să vină din zona Verona.

 

 

Citeşte mai multe despre:

coronavirus
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati