Alertă în toată țara! Meteorologii anunță ploi, ninsori și vânt puternic până sâmbătă

de A.M.P    |    20 Noi 2019   •   14:11
Alertă în toată țara! Meteorologii anunță ploi, ninsori și vânt puternic până sâmbătă

Vremea se răceşte la nivelul întregii ţări începând de miercuri după-amiaza şi se vor semnala precipitaţii în special în partea de sud a ţării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei, în intervalul 20 noiembrie, ora 18:00 - 23 noiembrie, ora 10:00, temporar, va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20 - 25 l/mp, şi în zona de munte a Olteniei, unde izolat se vor acumula 40 - 60 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.

Ninsori și polei în Moldova și sud-estul Transilvaniei, de joi seară

De asemenea, în zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitaţii mixte ce pot determina depuneri de polei se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei.

Tot la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70 - 80 km/h, spulberând trecător zăpada. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, vor fi şi în zonele mai joase de relief.

Ploi abundente în Capitală

În ceea ce priveşte prognoza pentru Bucureşti, meteorologii că, în perioada de referinţă, vremea va fi închisă şi temporar va ploua. Se vor acumula cantităţi de apă cuprinse, în general, între 15 şi 25 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze care la rafală vor atinge, joi (21 noiembrie) şi vineri (22 noiembrie), 45 - 55 km/h. Totodată, temperaturile vor fi în scădere, joi valorile maxime coborând la 10 - 11 grade, iar vineri, la 4 - 6 grade. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de două grade Celsius.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă miercuri.

Sursă: Agerpres
x close