Antena 3 CNN Actualitate Alertă la Ambasada Rusiei din Capitală. Un bărbat a vrut să intre cu maşina în porţile instituţiei. A ieşit pozitiv la DrugTest

Alertă la Ambasada Rusiei din Capitală. Un bărbat a vrut să intre cu maşina în porţile instituţiei. A ieşit pozitiv la DrugTest

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 08:39 23 Oct 2025 Modificat la 10:42 23 Oct 2025
colaj 2 poze cu masina barbatului care a vrut sa intre in curtea Ambasadei Rusiei la Bucuresti si jandarmii care au intervenit
În zorii dimineţii de joi, individul era la audieri, urmând ca procurorul să ia toate măsurile care se impun. Sursa foto: Jandarmeria Capitalei

A fost alertă la Ambasada Rusiei din Capitală, după ce a avut loc un incident grav. Un bărbat drogat a încercat să intre cu maşina în porţile obiectivului diplomatic, însă, jandarmul, aflat în postul de pază, a reuşit să-l oprească. La faţa locului au intervenit trupele antitero din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), iar şoferul a încercat să fugă de la faţa locului. El a fost prins şi poliţiştii au descoperit că are permisul suspendat, iar la testul cu aparatul DrugTest a ieşit pozitiv la două substanţe psihoactive.

UPDATE 10:33 – Surse au declarat pentru Antena 3 CNN că individul care a vrut să intre cu autoturismul în porţile Ambasadei Rusiei la Bucureşti este un cunoscut medic stomatolog. 

În prezent, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, se află încă în custodia poliţiştilor. Cel mai probabil va fi reţinut pentru 24 de ore, după care va ajunge în faţa instanţei. 

Ştire iniţială: Un bărbat de 53 de ani a vrut să intre cu maşina în porţile Ambasadei rusă din România în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03:15. Din fericire, el a fost oprit de autorităţi şi imobilizat. Poliţiştii rutieri care au ajuns la locul incidentului l-au testat pe individ cu aparatul DrugTest şi a ieşit pozitiv la două substanţe psihoactive. Este vorba despre amfetamină şi benzodiazepină.

În zorii dimineţii de joi, individul era încă la audieri, urmând ca procurorul să ia toate măsurile care se impun. Cel mai probabil va fi reţinut pentru 24 de ore, după care va ajunge în faţa instanţei. Bărbatul este cetăţean român, au transmis oficiali de la Jandarmeria Capitalei.

"În data de 23.10.2025, în jurul orei 03:15, un bărbat a încercat să lovească cu maşina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din sectorul 1 al Capitalei. Jandarmul aflat în postul de pază, l-a somat verbal, reuşind să-l oprească.

În continuare, a solicitat sprijin, iar în scurt timp, la faţa locului, au ajuns două echipaje de jandarmerie şi unul de intervenţie antiteroristă din cadrul SRI. La vederea acestora, persoana a încercat să fugă cu autovehiculul din zona obiectivului, însă a fost blocată de echipajele venite în sprijin. La somaţiile acestora, bărbatul a coborât din autovehicul şi a fost imobilizat", a informat joi dimineaţă Jandarmeria Capitalei. 

În vârstă de 53 de ani, individul a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice şi, ulterior, la sediul Brigăzii Rutiere, pentru verificări suplimentare şi dispunerea măsurilor legale.

"Securitatea obiectivului diplomatic nu a fost pusă în pericol şi nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale importante", au mai precizat oficiali din cadrul Jandarmeriei Capitalei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close