ANAF începe războiul.
Inspectorii Fiscului ar putea începe să efectueze controale chiar la domiciliul persoanelor fizice, avertizează consultanții fiscali, citați de ziarul Capital. Este vorba despre personele fizice care depun Declarația unică și nu numai.
Mai multe detalii, de la reporterul Antena 3 Alexandra Ghețea:
Ministrul Finanțelor a declarat, în exclusivitate la Antena 3, că o astfel de acțiune este un zvon.
"Aud din ce în ce mai des în spațiul public fel de fel de ciudățenii. Și asta face parte din această categorie. Nu verifică nimeni acasă pe nimeni. Este o simplificare a sistemului făcută încă de anul trecut - nu mai este acea decizie pe care ANAF-ul pe care o trimitea și care costa foarte mult statul român pentru că erau sute de mii de astfel de decizii.
Se face o declarație de către contribuabil, asta înseamnă autoimpunere și lucrurile merg mai departe într-un mod mult mai simplu", a spus Teodorovici.