Antena 3 CNN Actualitate Antonescu: Nu am rezerve s-o propun pe Mona Pivniceru la CC, m-am gândit destul

Antonescu: Nu am rezerve s-o propun pe Mona Pivniceru la CC, m-am gândit destul

Antonescu: Nu am rezerve s-o propun pe Mona Pivniceru la CC, m-am gândit destul
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Mar 2013   •   18:57

Crin Antonescu a declarat, marți, că nu are nici o rezervă în a o propune pe Mona Pivniceru pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională, precizând că s-a gândit ”destul” asupra acestui subiect, scrie Mediafax.
 
"Nu, nu am niciun fel de rezervă, dar cred că în acest domeniu de activitate, al nostru, cu politica, nu comentez despre al dumneavostră, e bine să fie cât mai puţin science-fiction. Aici discutăm despre realităţi. Când Mona Pivniceru va fi propusă pentru Curtea Constituţională, când va fi votată, dacă va fi votată, şi ca atare va pleca de la Ministerul Justiţiei, atunci se va profila frumosul prilej de a vorbi despre înlocuitorul domniei sale acolo. Nu am rezerve, m-am gândit destul", a spus Antonescu.

Săptămâna trecută, Mona Pivniceru a confirmat faptul că ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justiției în favoarea unui post de judecător la Curtea Constituțională.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close