Antena 3 CNN Actualitate Atenție, români! Val de atacuri cibernetice de la hackeri. Puteți fi și voi țintă! Ofițerii SRI sunt în alertă

Atenție, români! Val de atacuri cibernetice de la hackeri. Puteți fi și voi țintă! Ofițerii SRI sunt în alertă

România se confruntă cu o serie de atacuri cibernetice în ultimul timp. Mai multe instituții guvernamentale au fost atacate de hackeri, însă aceștia nu au reușit până acum să pună mână pe ce își puseseră în minte, au dezvăluit surse din SRI.

Atenție, români! Val de atacuri cibernetice de la hackeri. Puteți fi și voi țintă! Ofițerii SRI sunt în alertă
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Iun 2020   •   10:47

Hackerii au încercat să obțină niște informații confidențiale, însă fără rezultat. Ofițerii Centrului Cyberint sunt acum în alertă și sunt pregătiți pentru alte tentative ale hackerilor.

Infractorii cibernetici au creat un virus pentru a reuși să fure informații, care are capacitatea de a se infiltra fără a fi detectat. Specialiștii în acest domeniu spun că s-au mai confruntat cu un astfel de mecanism. Angajații statului care au cunoștințe minime de IT sunt principala țintă a hackerilor fiindcă pot cădea ușor în plasă.

Hackerii trimit e-mailuri către instituțiile de stat din partea unor agenții bancare sau firme de curierat, chiar și din partea Poștei Române. În acest e-mail trimit un link, iar în momentul în care victima intră pe el, virusul, numit agent Tesla, se infiltrează.

Ce spun specialișii în securitate cibernetică

"Interesant este că amenințarea rămâne instalată pe calculatorul victimei și se poate feri de unele soluții de securitate. Această amenințare este cunoscută ca fiind dezvoltată special ca să colecteze informații sensibile. E disponibilă contracost atacatorilor interesați să o răspândească. E dificil de speculat cine orchestrează o astfel de campanie de emiluri înșelătoare, de fiecare dată poate să fie o alta grupare infracțională", a explicat Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică.

Până în acest moment, tentativele de spionaj nu au avut succes în România. Valul de atacuri a vizat, pe perioada crizei sanitare, și instituțiile medicale, scopul fiind blocarea bazelor de date și cererea unei rescumpărări pentru cheile de acces.

Ofițerii din cadrul SRI au precizat că au trimis avertizări către instituțiile statului în legătură cu aceste atacuri.

×
Subiecte în articol: agent Tesla SRI hackeri România
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close