Poliţiştii spun că un bărbat din Vâlcea a fost a scos banii de la bancă şi i-a pus în maşină. Apoi s-a depărtat câţiva paşi de autoturism. Cei trei suspecţi l-ar fi urmărit şi au profitat de neglijenţa lui. Au descuiat cu grijă maşina şi au plecat cu geanta cu bani. Păgubitul a sunat imediat la 112.
Poliţiştii au dat automobilul hoţilor în urmărie şi un echipaj aflat la intrarea pe autostradă i-a văzut. Oamenii legii au plecat pe urmele lor, iar un alt echipaj a venit din sens opus, dinspre Bucureşti şi a închis autostrada.
Autoturismul în care se aflau cei trei a fost prins între cele două maşini de poliţie. Suspecţii au între 31 şi 40 de ani, iar unul dintre ei abia ieşise din închisoare pentru bună purtare.
Observator
Ştiri video recomandate