Antena 3 CNN Actualitate Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă

Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă

Doriana Gligor
1 minut de citit Publicat la 17:27 14 Sep 2026 Modificat la 17:32 14 Sep 2026
general
Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată FOTO: Antena 3 CNN

Sunt informaţii noi în ancheta generalului găsit împuşcat după ce şi-a agresat amanta în scara unui bloc. Trupul generalului a fost depus la capelă, după ce rudele l-au ridicat de la morgă, în urma autopsiei făcute de medicii legişti.  Potrivit surselor Antena 3 CNN, femeia agresată ar fi depus plângere la poliţie, iar ulterior generalul a plecat de acasă cu un pistol la el.

Prieteni, foști colegi și apropiați se aflau luni la capela unde a fost depus trupul generalului Dorin Ioniță. În paralel, se desfășoară și o anchetă în ceea ce privește moartea acestuia. Totul a început în urmă cu doar câteva zile, atunci când între bărbat și o femeie cu care ar fi fost împreună într-o relație extraconjugală ar fi pornit un conflict.

Așa cum se vede în imagini surprinde camera de supraveghere, bărbatul a lovit-o în repetate rânduri pe femeia respectivă. După acel incident, femeia a mers la poliție, acolo unde a depus o plângere în urma căreia a fost emis și un ordin de protecție. 

Ulterior, printr-un apel telefonic dat în acea noapte, soția generalului a anunțat că acesta a plecat de acasă având asupra sa o armă de vânătoare. 

Bărbatul a fost căutat toată noaptea, iar trupul neînsuflețit a fost descoperit de polițiști în dimineața următoare, într-o casă de vacanță pe care generalul o avea în județul Prahova. Lângă el a fost descoperit arma cu care a plecat de acasă. 

Surse Antena 3 CNN spun că bărbatul ar fi deținut trei arme, iar una dintre acestea ar fi fost cea folosită în timpul tragediei.

Generalul Dorin Ioniță va fi condus marți pe ultimul drum, dar ancheta în cazul morții sale este încă în desfășurare.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close