Antena 3 CNN Actualitate Avertizare de caniculă cod roşu în 5 judeţe şi Bucureşti

Avertizare de caniculă cod roşu în 5 judeţe şi Bucureşti

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că ANM a transmis în premieră pentru România o avertizare cod roşu pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, pentru marţi, 24 iulie.

Avertizare de caniculă cod roşu în 5 judeţe şi Bucureşti
24 Iul 2007   •   08:05

 Vor fi afectate de caniculă extremă judeţele Giurgiu şi Ilfov - şi municipiul Bucureşti, în întregime şi doar sudul judeţelor Dolj, Olt şi Teleorman. Avertizarea este valabilă numai pentru ziua de marţi, existând posibilitatea ca, de miercuri, Codul roşu să fie ridicat, şi chiar şi cel portocaliu din sud-vestul ţării. De asemenea, ar putea fi ridicat şi Codul galben din nord-vestul şi centrul ţării. O nouă actualizare a prognozei ANM va fi efectuată marţi.

Potrivit meteorologului de serviciu, Dumitru Baltă, Codul roşu a fost instituit din cauza faptului că în aceste zone au fost înregistate temperaturi de peste 40 de grade două zile consecutiv, în unele zone din Lunca Dunării putându-se înregistra, izolat, temperaturi de până la 43 de grade. Luni este în vigoare încă avertizarea de cod portocaliu pentru 20 de judeţe din România. Până acum, temperaturile foarte ridicate din ultima săptămână au cauzat 18 decese

Autorităţile centrale au cerut prefecţilor şi instituţiilor publice să respecte în continuare măsurile de combatere a efectelor caniculei.

Ministrul Muncii a precizat că avertizarea cod roşu înseamnă că munca în aer liber este total interzisă între orele 11.00 - 18.00. În plus, se recomandă reducerea perioadei de lucru sau crearea de pauze pentru cei care lucrează în interior.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că examenele la ASE, la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea din Craiova se vor susţine numai între 7.00 - 11.00 şi după ora 18.00

Ambulanţe noi pentru urgenţele din Capitală

Serviciul de ambulanţe Bucureşti va putea folosi provizoriu, de luni, 10 ambulanţe din partea Ministerului Transporturilor. Maşinile sunt dotate cu sistem integrat de intervenţie, calculatoare şi staţii de comunicare şi vor acţiona în zona de nord a Capitalei.

Cele 10 ambulanţe aparţin Spitalului CFR 2, dar nu erau folosite pentru urgenţe. Prin contractul semnat de Serviciul de Ambulanţă şi Ministerul Transporturilor capacitatea de intervenţie pentru urgenţele de grad 0 va creşte cu 50%.

Circulaţie interzisă pentru maşinile mai grele de 7,5 tone

Circulaţia transporturilor de marfă mai mari de 7,5 tone va continua să fie restricţionată pe drumurile naţionale şi pe cele judeţene, între orele 11.00-20.00, a anunţat luni şeful Comitetului interministerial pentru prevenirea şi reducerea efectelor caniculei, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Măsura va excepta vehiculele care transportă animale vii sau produse perisabile de origine animală sau vegetală, cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, care efectuează transporturi funerare sau poştale, precum şi pe cele care transportă echipamente şi produse de prim ajutor, carburanţi, mărfuri sub temperatura controlată, sau care tractează vehicule avariate, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

×
Parteneri
Mircea Badea, despre femeia căreia îi datorează toată cariera
x close