Antena 3 CNN Actualitate Avertizare de vânt puternic în judeţul Cluj şi zonele montane înalte. Vezi prognoza meteo

Avertizare de vânt puternic în judeţul Cluj şi zonele montane înalte. Vezi prognoza meteo

Avertizare de vânt puternic în judeţul Cluj şi zonele montane înalte. Vezi prognoza meteo
Sursa foto: Foto: redtag.ca
29 Feb 2012   •   14:28

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare nowcasting de vânt puternic cu viteze de până la 80 km/h, valabilă pentru judeţul Cluj şi zonele montane înalte.
   
Astfel, între orele 10:30 - 18:30, în zona judeţului Cluj, se vor semnala intensificări de vânt, cu rafale de peste 55-60 km/h.
   
Totodată, în zona montană înaltă vântul va sufla cu peste 80 km/h şi se va semnala transport de zăpadă.
   
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează meteorologii.

Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

JOI (1 martie)
Pe parcursul zilei, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile estice şi la munte, unde izolat vor fi ninsori slabe. Începând de seara nebulozitatea se va extinde, cuprinzând majoritatea zonelor. Vor fi precipitaţii locale, în general slabe, sub formă de ploaie în Banat şi Crişana şi mixte în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei, în timp ce în zona montană va ninge. Vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în prima parte a zilei şi în est şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă, între -7 şi 3 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va fi în creştere.


VINERI (2 martie)
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil în Oltenia şi vestul Munteniei şi temporar noros în rest. În Banat, Crişana şi Dobrogea vor fi predominant ploi, pe arii restrânse, în Maramureş, Transilvania şi Moldova local vor fi precipitaţii mixte. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari noaptea în regiunile estice, unde vor fi mai ales ninsori. La munte vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade.Presiunea atmosferica va fi în scădere.


SÂMBĂTĂ (3 martie)
Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul ţãrii, unde în prima parte a zilei pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va continua să sufle tare la munte, iar în restul zonelor va prezenta intensificări locale în special ziua, cu viteze mai mari în Moldova şi Dobrogea. Valorile de temperatură vor marca o scădere uşoară în majoritatea zonelor, astfel încât maximele vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar minimele în general între -10 şi 0 grade.


Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.

×
Subiecte în articol: avertizare prognoza meteo
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close