Antena 3 CNN Actualitate Avocatul familiei Melencu denunță greșeli uriașe în ancheta de la Caracal: Medicul legist a recunoscut

Avocatul familiei Melencu denunță greșeli uriașe în ancheta de la Caracal: Medicul legist a recunoscut

Avocata familiei Melencu a afirmat că medicul legist ar fi recunoscut că a grești în momentul în care a făcut expertiza.

Avocatul familiei Melencu denunță greșeli uriașe în ancheta de la Caracal: Medicul legist a recunoscut
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
03 Ian 2020   •   14:03

"În raport, se spune că nu din oase s-a extras ADN, ci din nişte dinţi care şi aceia sunt discutabili şi cum s-a extras şi cum a fost nevoie să se obţină declaraţia medicului legist care să povestească cum a făcut acea expertiză cu tot cu încălcarea normelor de procedura. A recunoscut abia într-un târziu medicul legist că a greşit. A spus că, pentru a evita consumul de substanţă, de reactivi, din cei 21 de dinţi găsiți în butoi a extras şase dinţi, i-a fixat şi din acel mix a scos ADN. Putea să existe acolo în mixul acela un dinte al Alexandrie, doi dinţi, trei dinti. Nicăieri nu se spune că acei dinţi au legătură cu oasele", a declarat Carmen Ogășanu, avocata familiei Melencu.

×
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close