Avram Iancu încearcă din nou să traverseze înot Canalul Mânecii

11 Aug 2015   •   12:04
Avram Iancu încearcă din nou să traverseze înot Canalul Mânecii
Românul Avram Iancu (39 de ani), din Petroșani, a început marți dimineața traversarea Canalului Mânecii, în cea de-a treia tentativă a sa de a străbate înot distanța dintre cele două maluri, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale acestei performanțe de către Channel Swimming Association - organizația acreditată în acest sens, scrie Agerpres.

În ciuda vremii urâte, cu ploaie, bibliotecarul din Petroșani s-a arătat optimist în ceea ce privește șansele sale de reușită, el afirmând că este pregătit să înfrunte orice.

'Condițiile de înot nu sunt optime. Sunt pregătit mental să înfrunt orice! Parcă așa ne este dat nouă, românilor, să înfruntăm și să suportăm mai mult decât ar fi normal', a scris Iancu pe pagina sa de socializare.

Startul în traversarea Canalului Mânecii a fost dat la ora 7,39 (ora locală) de pe Shakespeare Hill Beach, o plajă situată între Dover și Folkestone, iar finalul cursei va fi pe malul francez, în zona Gris Nez, distanța dintre cele două puncte de reper fiind apreciată ca fiind cea mai scurtă.

Sportivul va străbate totuși circa 42 de kilometri, deoarece parcursul de înot nu este unul în linie dreaptă, el fiind asistat de o echipă formată din șapte români aflați la bordul navei de pilotaj Sea Leopard.

'La plecare a plouat, însă prognoza arată că vremea se va îndrepta. Apa mării are o temperatură de circa 17,5 grade Celsius. Avram este bine, optimist', a declarat, pentru AGERPRES, jurnalistul Corneliu Bran, de la Ziarul Văii Jiului, aflat pe barca care îl însoțește pe Avram Iancu.

Pe timpul traversării Canalului Mânecii, Avram Iancu se va alimenta și va bea apă la intervale de câte 30 de minute, iar la fiecare oră va mânca o jumătate de banană.

Echipa sa a pregătit cursa din punct de vedere logistic, astfel că Adrian Popescu, de la principalul sponsor al sportivului, compania Ice World, se va ocupa de întocmirea unei hărți a traseului străbătut. Când se va alimenta, echipa îi va arăta lui Avram Iancu o pancartă cu distanța și traseul parcurs, pentru a nu mai fi probleme cu devierea cursului din cauza curenților. În plus, Avram Iancu va purta la mână un ceas special care-i va indica locul în care se află și cât mai are de parcurs până la finalul cursei.

Împreună cu Avram Iancu se va afla și omul de afaceri britanic de origine română George Bețianu, un susținător al sportivului și la celelalte două tentative de traversare a Canalului Mânecii, dar și un bărbat din Timișoara care a participat la o campanie de donații pentru finanțarea acțiunii începută de bibliotecarul din Petroșani. Traseul pe care înoată Avram Iancu poate fi urmărit în timp real pe site-ul www.channelswimmingassociation.com.

Avram Iancu se antrenează de trei săptămâni la Dover (Marea Britanie).

El a mai încercat, în august și octombrie 2014, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren, dar a eșuat la circa 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă pentru că valurile și curenții mari i-ar fi pus viața în pericol.

x close