Antena 3 CNN Actualitate Bancă din Ploieşti, acuzată de furt. Un bărbat susţine că i-au dispărut bunurile dintr-o cutie de valori

Bancă din Ploieşti, acuzată de furt. Un bărbat susţine că i-au dispărut bunurile dintr-o cutie de valori

Bancă din Ploieşti, acuzată de furt. Un bărbat susţine că i-au dispărut bunurile dintr-o cutie de valori
Sursa foto: Foto: Antena 3
05 Iul 2013   •   07:30

Un bărbat dintr-o comună prahoveană susţine că i-au dispărut toate bunurile din cutia de valori a unei bănci din Ploieşti. În casetă s-ar fi aflat bani şi bijuterii în valoare de câteva sute de mii de euro. Ultima dată a depus 35 de mii de euro, susţine păgubitul.

Reprezentanţii băncii nu au vrut să comenteze în niciun fel acuzaţiile bărbatului.

Bărbatul susţine că ultima dată a verificat cutia de valori la sfârşitul lunii mai, când a depus 35.000 de euro după vânzarea unei case. Acum, când a vrut să scoată nişte bani, a constatat cu stupoare ca banii, bijuteriile şi un ceas de colecţie au dispărut fără urmă.

Când a văzut că bunurile lipsesc, bărbatul a sunat imediat la 112.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Prahova, cercetările sunt in derulare şi urmează să fie stabilit dacă se confirmă sau nu furtul. Poliţiştii vor verifica procedurile unităţii bancare în cazul cutiilor de valori şi camerele de supraveghere.

În mod normal, doar clientul ştie ce bunuri are în cutia de valori care poate fi deschisa simultan cu doua chei, una a acestuia şi alta a unui funcţionar bancar.    

×
Parteneri
Mircea Badea, despre femeia căreia îi datorează toată cariera
x close