Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul înmormântat, din greşeală, de o altă familie va fi deshumat

Bărbatul înmormântat, din greşeală, de o altă familie va fi deshumat

Bărbatul înmormântat, din greşeală, de o altă familie urmează să fie deshumat în cursul zilei de marţi.

Bărbatul înmormântat, din greşeală, de o altă familie va fi deshumat
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    05 Ian 2021   •   12:35

Anunţul a fost făcut de rudele acestuia, după ce procurorul care se ocupă de caz ar fi decis că această procedură este necesară. 

Încurcătura s-ar fi produs la Spitalul Floreasca din Capitală, unde trupul persoanei decedate de COVID ar fi fost dat altei familii. 

Situaţia ciudată a avut loc după ce familia unui pacient mort de COVID-19 la Spitalul Floreasca din Capitală, a fost anunțată că trupul neînsuflețit nu a fost găsit în unitatea sanitară.

Conform reprezentanților spitalului, cel mai probabil cadavrul a fost ridicat de o altă familie, iar Poliția va face o anchetă, în condițiile în care trupul trebuie deshumat și predat rudelor.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, spune că pe 31 decembrie 2020, au fost doi decedați, iar una dintre familii a ridicat un cadavru.

Cea de a doua familie care a venit să își ridice ruda acum a aflat că trupul neînsuflețit nu este de găsit. Cel mai probabil, trupurile neînsuflețite au fost încurcate, iar prima familie a primit cadavrul celui care este acum de negăsit.

"Foarte probabil, cele două cadavre au fost încurcate, iar cel care a fost predat este al celor care îl caută acum. Se va face și o anchetă a Poliției, pentru că trebuie exhumat cadavrul și dat familiei în drept” a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, la Antena 3.

Bărbatul înmormântat, din greşeală, de o altă familie va fi deshumat

Cum s-a produs această situaţie ciudată

La cimitirul Sf. Maria din Herăstrău au ajuns medicii legişti îmbrăcaţi în combinezoane, împreună cu familia celui care îşi caută mortul.

După deshumare, cadavrul va fi dus la IML.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, familia care l-ar fi ridicat, în mod eronat în 31 decembrie, pe cel căutat acum, Păun Anton, ar fi declarat la Poliţie că nu a fost lăsată să vadă mortul.

Ei nu ar fi fost lăsaţi să deschidă sacul şi să vadă persoane decedată, pentru a fi siguri că iau pe cine trebuie, conform procedurilor.

×
Subiecte în articol: deshumat COVID-19
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close