Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care a murit în faţa spitalului din Bălceşti a suferit un accident cerebral

Bărbatul care a murit în faţa spitalului din Bălceşti a suferit un accident cerebral

Bărbatul care a murit în faţa spitalului din Bălceşti a suferit un accident cerebral
Sursa foto: Foto: mediafax
08 Apr 2011   •   10:46

Bărbatul care a murit joi în faţa spitalului din Bălceşti a suferit un accident cerebral, au stabilit medicii. Bărbat a murit în faţa spitalului din Bălceşti, Vâlcea, unitate desfiinţată la începutul lunii aprilie.

În vârstă de 42 de ani, acesta a fost transportat cu maşina personală a unui vecin dintr-o localitate aflată la 50 de kilometri de Bălceşti.

Ambulanţele din Bălceşti se aflau în misiune, dar a fost mobilizată o altă ambulanţă pentru a se întâlni cu maşina. La sosirea la spitalul din Bălceşti, bărbatul a fost văzut de trei medici de familie care l-au declarat decedat.

Conform subsecretarului de stat, procedura corectă este ca, în momentul apelării 112 să se aştepte indicaţiile personalului de la Ambulanţă şi să se evite transportul celor bolnavi cu maşini private.

Un caz similar a avut loc în judeţul Constanţa, unde un bărbat a murit în ambulanţă. Fusese luat de urgenţă din localitatea Băneasa, unde spitalul s-a desfiinţat din ordinul Ministerului Sănătăţii.




×
Subiecte în articol: barbat spital
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close