Antena 3 CNN Actualitate Băsescu către ziarişti: Sunteţi nesimţiţi!

Băsescu către ziarişti: Sunteţi nesimţiţi!

Băsescu către ziarişti: Sunteţi nesimţiţi!
17 Iun 2007   •   11:54

Traian Băsescu are în continuare un dinte împotriva presei. Episodul s-a consumat de această dată la Mamaia, unde sâmbătă s-a fotografiat cu sute de oameni şi a luat în braţe zeci de copii. Pe Traian Băsescu nu l-au deranjat camerele de luat vederi şi aparatele fotografilor profesionişti, ba chiar le-a zâmbit ziariştilor care l-au însoţit în periplul său prin Mamaia. Toţi cei care au apucat să se fotografieze cu preşedintele au fost surprinşi de amabilitatea lui. După ce mulţimea adunată în jurul său s-a împrăştiat, preşedintele i-a numit pe jurnalişti nesimţiţi. Aceiaşi jurnalişti cărora tocmai le zâmbise pentru a-l imortaliza în mijlocul poporului.

IMAGINI SURPRINZĂTOARE:

După baia de mulţime, preşedintele s-a îndreptat către un restaurant. Nu mai avea nevoie de presă, aşa că a răbufnit. Şi i-a făcut pe jurnaliştii care îl însoţeau nesimţiţi. Încă o dată.

IMAGINI SURPRINZĂTOARE:

Antena 3

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close