Antena 3 CNN Actualitate Băsescu participă vineri la şedinţa CSM, în care va fi aleasă noua conducere a instituţiei

Băsescu participă vineri la şedinţa CSM, în care va fi aleasă noua conducere a instituţiei

Băsescu participă vineri la şedinţa CSM, în care va fi aleasă noua conducere a instituţiei
Sursa foto: Foto: Intact Images
03 Ian 2013   •   19:33

Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, de la ora 11:00, la şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care urmează să fie aleasă noua conducere a instituţiei, informează Preşedinţia.
   
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îşi aleg, vineri, noua conducere, judecătoarea Alina Ghica şi procuroarea Oana Schmidt Hăineală, care au deţinut până acum preşedinţia şi vicepreşedinţia acestui for, intenţionează să facă rocadă, însă şi alţi magistraţi vor să candideze.
   
Oficial, anul acesta, niciun candidat nu şi-a depus candidatura.
   
Anul trecut, Alina Ghica şi Oana Schmidt Hăineală şi-au depus un proiect comun, însă pe parcursul anului s-a simţit faptul că vicepreşedinta Consiliului, procuroarea Hăineală, a condus mai mult decât preşedinta Ghica.
   
Surse din magistratură spun că anul acesta cele două magistrate vor să facă rocada, astfel ca Hăineală să preia conducerea, iar Ghica să-i fie vicepreşedinte.
   
Faptul că un procuror îşi depune candidatura pentru preşedinţia CSM în condiţiile în care acest for are în componenţă mai mulţi judecători decât procurori a generat discuţii în sistemul judiciar.
   
Experienţa ultimilor ani a relevat faptul că în ziua alegerilor au existat magistraţi care şi-au anunţat candidatura pentru conducerea CSM, astfel că şi în şedinţa de vineri sunt aşteptate candidaturi, iar membrii Consiliului Superior al Magistraturii vor decide cine le va fi preşedinte şi vicepreşedinte pentru următorul an.
   
Preşedintele a participat, în timpul mandatelor sale, la primele şedinţe din an ale CSM, lansând adesea critici la adresa funcţionării instituţiei sau justiţiei precum şi avertismente privind stadiul de îndeplinire a obiectivelor legate de MCV.
   
În 3 noiembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis ministrului Justiţiei hotărârea Secţiei pentru procurori din 22 noiembrie privind avizarea negativă a celor două propuneri, Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al României şi Ioan Irimie, pentru cea de procuror-şef al DNA.
   
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis, la finele lunii decembrie, preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a lui Ioan Irimie în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
   
Avizul CSM de pe 22 noiembrie este consultativ, decizia finală aparţinând şefului statului.
   

×
Subiecte în articol: sedinta CSM Alina Ghica
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close