Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Romii nomazi să-şi facă un obicei din a munci. Statul român e dispus să-i ajute

Băsescu: Romii nomazi să-şi facă un obicei din a munci. Statul român e dispus să-i ajute

Băsescu: Romii nomazi să-şi facă un obicei din a munci. Statul român e dispus să-i ajute
Sursa foto: Foto: Intact Images
23 Sep 2010   •   17:02

Autorităţile române le cer cu fermitate romilor nomazi ?să-şi facă un obicei din a munci şi din a-şi da copii la şcoală?, a declarat preşedintele Traian Băsescu, joi, în cadrul unei vizite oficiale la Sofia. Liderul României a asigurat că ţara noastră este dispusă să trimită cadre didactice în taberele temporare ale acestei comunităţi.

"Discuţiile cu preşedintele Părvanov mi-au confirmat că avem o poziţie comună, o poziţie europeană. În acelaşi timp, trebuie să mai spun încă o dată, poate în altă formă: orice cetăţean european are drepturi, dar şi obligaţii. Acest lucru este valabil şi pentru comunitatea romilor nomazi?, a declarat preşedintele potrivit Mediafax.

?Apelul nostru este de ieşire din ipocrizie. Sigur că ne apărăm cetăţenii, în acelaşi timp cetăţenii români, inclusiv cei de etnie romă din categoria nomazilor, trebuie să respecte legile statului pe teritoriul căruia se află. Şi, de ce nu, şi obiceiurile comunităţilor în jurul cărora îşi aşează taberele. Autorităţile române cer ferm minoritarilor romi nomazi să-şi facă un obicei din a munci şi din a-şi da copii la şcoală?, a adăugat preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a mai precizat că cea mai mare parte din romi sunt integraţi deja şi că UE nu trebuie să integreze cele 12-14 milioane de romi despre care politicienii europeni vorbesc. ?Foarte mulţi oameni politici vorbesc despre cele 12-14 milioane de romi care se află pe teritoriul UE, răspândiţi în aproape toate statele. Dar UE nu are de integrat cele 14 milioane de romi. Cea mai mare parte sunt integraţi (...). Marea problemă sunt romii nomazi, o anume ramură a acestei minorităţi", a menţionat preşedintele.

Şeful statului a asigurat că ţara noastră este dispusă să trimită cadre didactice în taberele temporare ale acestei comunităţi. "Eu vă asigur că România ar fi dispusă să trimită cadre didactice în aceste tabere temporare ale romilor. În acelaşi timp, dacă se creează condiţii de muncă, de asistenţă sanitară şi de învăţătură pentru copii, întrebarea mea, şi fac publică tocmai pentru că fac apel la ieşirea din ipocrizie, vor fi dispuse familiile de romi nomazi să meargă la muncă?"

În cadrul aceluiaşi discurs, şeful statului român a reiterat faptul că România "nu poate accepta limitarea libertăţii de mişcare a niciunui cetăţean al său". "România susţine necesitatea elaborării unei strategii de integrare a romilor la nivel european. Având în vedere dreptul oricărui cetăţean european de a se mişca pe teritoriul Uniunii, considerăm că problema romilor nomazi nu este o problemă exclusivă a ţării de origine. În acelaşi timp, apelul nostru este de ieşire din ipocrizie?.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: statul roman ajutor
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close