Antena 3 CNN Actualitate Becali află mâine dacă va fi eliberat condiţionat din penitenciar

Becali află mâine dacă va fi eliberat condiţionat din penitenciar

Becali află mâine dacă va fi eliberat condiţionat din penitenciar
02 Apr 2015   •   18:35

Omul de afaceri George Becali va afla vineri, 3 aprilie, dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar, magistrații Tribunalului Constanța urmând să se pronunțe în acest sens.
Sentința judecătorilor a fost amânată pentru vineri după ce luni, 31 martie, instanța a judecat contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a admite cererea de eliberare a omului de afaceri.

Sentința pe care o vor da magistrații va fi definitivă.

Pe 6 martie, magistrații Judecătoriei Medgidia au decis eliberarea condiționată a lui George Becali, iar în situația în care sentința nu ar fi fost contestată de procurorii anticorupție, Becali ar fi putut pleca acasă de la Penitenciarul Poarta Albă.

Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza".

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close