Antena 3 CNN Actualitate Biberoanele din plastic vor fi interzise în UE. Conţin substanţe nocive

Biberoanele din plastic vor fi interzise în UE. Conţin substanţe nocive

Biberoanele din plastic vor fi interzise în UE. Conţin substanţe nocive
Sursa foto: Foto: Observator
26 Noi 2010   •   19:44

Sunt uşoare, sunt simplu de folosit, dar nocive! Biberoanele din plastic care conţin Bisfenol A vor fi interzise în Uniunea Europeană. Ele nu vor fi nici produse şi nici vândute

În Canada sau în Statele Unite decizia intrezicerii biberoanelor din plastic a fost luată mai demult. Europa abia joi s-a hotărît. Însă decizia nu a ajuns în toate coluţurile Uniunii. De exemplu, în România.

Pînă la urmă însă vestea va ajunge, iar biberoanele din plastic, cele mai căutate acum, vor dispărea. Pînă acum au fost folosite pentru că sunt mai ieftine decât cele din sticlă sau silicon, mai uşor de transportat şi mai rezistente.

Multe dintre mămici nu ştiu despre efectele despre care vorbesc specialiştii.

Specialiştii recomandă biberoanele din sticlă. Sunt mai scumpe, însă, sigure. Pînă la decizia de joi erau state din europa care au interzis produsele care conţin Bisfenol A.

 

×
Subiecte în articol: bebelusi cancer la san
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close