Antena 3 CNN Actualitate Biletele de tren se vor scumpi cu până la 10%, de la 1 septembrie

Biletele de tren se vor scumpi cu până la 10%, de la 1 septembrie

Biletele de tren se vor scumpi cu până la 10%, de la 1 septembrie
de S.T.    |    13 Aug 2013   •   20:04

Preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura ţinând cont de evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese.
   
Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10%.
   

În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti - Ploieşti (60 km), Timişoara - Arad (57 km) şi Satu Mare - Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi - Brăila (31 km) sau Bacău - Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.
   
La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti - Braşov (166 km) şi Bucureşti - Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei.

Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).
 
Modificările prevăzute în proiectul de ordin vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity (IC) nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei, informează Mediafax.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close