Blejnar, demis de la şefia ANAF. Termenul dat de Ungureanu privind veniturile bugetare obţinute prin combaterea evaziunii a expirat

de A.M.P    |    17 Apr 2012   •   17:54
Blejnar, demis de la şefia ANAF. Termenul dat de Ungureanu privind veniturile bugetare obţinute prin combaterea evaziunii a expirat Foto: Intact Images

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a fost demis din funcţie, marţi după-amiază, în urma unei discuţii avute cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Decizia de eliberare din funcţie a fost deja semnată de şeful Guvernului.

Termenul acordat de premierul Ungureanu şefului ANAF  în combaterea evaziunii fiscale, pentru a aduna la buget două miliarde de euro, a expirat astăzi.

Potrivit unor surse oficiale, Sorin Blejnar a primit sarcina de a coordona activitatea departamentului de control al marilor averi.

Şerban Pop a fost numit în fruntea ANAF, în locul lui Blejnar. Pop a ocupat postul de vicepreşedinte ANAF în perioada în care Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu şi a fost schimbat prin decizie a premierului Emil Boc, în ianuarie 2009.



Contactat telefonic de Antena 3, Blejnar a declarat că şi-a înaintat demisia din fruntea instituţiei încă de acum două luni, cu precizarea că, în eventualitatea în care ANAF-ul nu va fi capabil să corecteze 1,5% din PIB, demisia va deveni operativă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, demiterea lui Blejnar de la şefia ANAF vine după ce s-a constatat, în urma unei analize efectuate la nivelul aparatului de lucru al prim-ministrului, că din partea instituţiei nu a fost înregistrată o colectare eficientă a veniturilor

Parteneri
x close