Antena 3 CNN Actualitate Bulgaria staţionează trupe la graniţa cu Macedonia

Bulgaria staţionează trupe la graniţa cu Macedonia

Bulgaria staţionează trupe la graniţa cu Macedonia
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Mai 2015   •   09:30

Guvernul bulgar a staţionat trupe la graniţa cu Macedonia. Acestea au fost pregătite să facă faţă unui eventual val de imigranţi în cazul în care situaţia din ţara vecină se înrăutăţeşte, scrie site-ul Novinite.com.

Membrii Unităţii specializate de combatere a terorismului (SOBT) desfăşoară exerciţii alături de colegii lor macedoneni pentru capturarea teroriştilor în zone împădurite şi deluroase. Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că aceste măsuri au fost luate în eventualitatea unui val de imigranţi din Macedonia, a precizat postul de radio Darik. După ce Borisov a convocat marţi Consiliul de Securitate al ţării, a devenit clar că Guvernul va lua măsuri în cazul în care situaţia din Macedonia va escalada, cea mai mare îngrijorare fiind un aflux de imigranţi.

Ministrul Apărării, Nikolai Nencev, a confirmat că armata va oferi asistenţă în asigurarea pazei la graniţă. Nencev a adăugat că aceasta include asistenţă pentru poliţia de frontieră şi Ministerul de Interne în general, asigurând că deocamdată nu există niciun motiv de îngrijorare.
Şeful Statului Major al armatei, viceamiralul Rumen Nikolov, a declarat miercuri că serviciile de securitate bulgare vor stabili în curând dacă evenimentele din Macedonia sunt spontane sau au fost planificate.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close