Antena 3 CNN Actualitate Cadastru al Ţinutului Secuiesc, separat de cel naţional - propunerea şefului CJ Covasna

Cadastru al Ţinutului Secuiesc, separat de cel naţional - propunerea şefului CJ Covasna

Cadastru al Ţinutului Secuiesc, separat de cel naţional - propunerea şefului CJ Covasna
Sursa foto: Foto: INTACT Images
20 Mai 2011   •   19:04

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, ales în conducerea Consiliului Administrativ "Ţinutul Secuiesc" al UDMR, a propus, vineri, realizarea unui cadastru al Ţinutului Secuiesc, informează Mediafax.
   
Propunerea a fost făcută imediat după constituirea Consiliului Administrativ "Ţinutul Secuiesc" al UDMR, în conducerea căruia a fost ales. Dacă va fi realizat, cadastrul Ţinutului Secuiesc va fi făcut separat de cel naţional.
   
Potrivit propunerii lui Tamas Sandor, înregistrările în cadastrul Ţinutului Secuiesc ar trebui să fie voluntare, iar toţi cei care deţin sau au deţinut terenuri în zona respectivă să se poată înscrie online.
   
Preşedintele Consiliului Administrativ "Ţinutul Secuiesc" al UDMR, Peter Ferenc, a declarat că această evidenţă ar ajuta cadastrul existent la nivel naţional.
   
"Facem cadastrul acestei zone, pentru că din punct de vedere cadastral nu stăm foarte bine, deşi există titluri de proprietate. Ne gândim să facem pentru această regiune un nou cadastru. Bineînţeles că este o muncă extrem de mare, unde pot ajuta doar administraţiile publice locale care au acest suport. Şi bineînţeles, dacă îl facem nu este nimic rău, doar atât că ştim exact cum stăm în această regiune", a spus Peter Ferenc.
   
El a subliniat că acest cadastru nu are "nimic împotriva" celui existent la nivel naţional.
   
"Este o evidenţă pe care o ţinem noi, nu e nimic împotriva altui tip de cadastru, ci doar o evidenţă clară, ca fiecare localitate şi fiecare unitate administrativ-teritorială să ştie evidenţa terenurilor pe care le are. E vorba de un cadastru foarte clar, pe care nu îl avem momentan. Ar fi un lucru deosebit dacă am putea realiza acest lucru", a arătat Peter Ferenc.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close