Antena 3 CNN Actualitate Câinii poliţişti din România, printre cei mai buni din Europa. Ei sunt "închiriaţi" în străinătate

Câinii poliţişti din România, printre cei mai buni din Europa. Ei sunt "închiriaţi" în străinătate

Câinii poliţişti din România, printre cei mai buni din Europa. Ei sunt "închiriaţi" în străinătate
Sursa foto: Foto: Intact Images
28 Iul 2011   •   17:49

Dacă pentru maidanezii care au muşcat oameni, România a fost condamnată la CEDO, câinii poliţişti de la noi au ajuns să fie printre cei mai buni din Europa.

Dovadă stă faptul că, în primele şase luni ale anului, câinii poliţişti de la noi din ţară împreună cu instructorii lor au fost solicitaţi în misiuni din Spania, Grecia şi Austria, informează Agerpres.

"Suntem tot mai solicitaţi în ultima perioadă. Am trimis acum doi colegi cu doi câini, în misiune în Spania. Am mai avut colegi trimişi în misiune în Grecia, pentru depistarea traficanţilor de arme şi droguri din Maroc care încearcă şi forţează graniţa. Am fost solicitaţi şi de poliţiştii din Austria, într-un caz, în care câinele nostru a găsit victima", a declarat, joi, directorul Centrului Chinologic, Mucenic Lăzureanu Crişan.

În România, câinii poliţişti sunt pregătiţi la singura şcoală de dresaj canin de stat, cea de la Sibiu. Potrivit lui Crişan, aici se pregătesc printre cei mai buni câini poliţişti atât pentru găsirea de persoane dispărute, cât şi pentru depistarea de droguri.

În urmă cu doi ani, la o competiţie europeană, câinii sibieni au luat locul doi la secţiunea de depistare de stupefiante.

Cel mai bun câine poliţist din România se află la Centrul Chinologic din Sibiu, se numeşte Nina şi este un ciobănesc de opt ani, fiind în pragul pensionării.

Pentru pregătirea câinilor poliţişti se fac antrenamente speciale, în condiţii cât mai dificile, câinii fiind antrenaţi chiar şi cu elicopterul, pentru a se obişnui să acţioneze în misiuni atât de salvare, cât şi pentru a ajuta în anchetele judiciare.

×
Subiecte în articol: România misiuni strainatate
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close