Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu-Tăriceanu cere explicații de la Klaus Iohannis. ”Există ofițeri acoperiți în Justiție?”

Călin Popescu-Tăriceanu cere explicații de la Klaus Iohannis. ”Există ofițeri acoperiți în Justiție?”

Călin Popescu-Tăriceanu cere explicații de la Klaus Iohannis. ”Există ofițeri acoperiți în Justiție?”
17 Ian 2017   •   18:55

Călin Popescu-Tăriceanu îl întreabă pe Klaus Iohannis dacă există ofiţeri acoperiţi în Justiţie. Președintele Senatului i-a transmis șefului statului o scrisoare deschisă în care îi cere să răspundă dacă există alte decizii secrete ale CSAT prin care s-au conferit puteri sporite instituţiilor de forţă în Justiţie, care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie și dacă există ofiţeri acoperiţi în Justiţie.

Călin Popescu Tăriceanu spune că a urmărit cu ”deosebită îngrijorare recentele evenimente care au dus la solicitarea de trecere în rezervă a prim-adjunctului SRI, Florian Coldea”.

”Acestea dezvăluiau un comportament în afara democraţiei şi a statului de drept. Din păcate, se adună nu doar „suspiciuni rezonabile”, pentru a folosi un termen des invocat în ultima perioadă, ci şi dovezi fără tăgadă a modului în care democraţia şi statul de drept sunt încălcate în România. Cea mai recentă dovadă vă implică direct pe Dumneavoastră şi este şi motivul pentru care vă adresez această solicitare oficială din poziţia conferită Preşedintelui Senatului”, spune președintele Senatului.

Tăriceanu afirmă că șeful statului a moştenit ”un sistem al instituţiilor de forţă readus la viaţă după model comunist de fostul preşedinte Traian Băsescu şi folosit ca instrument de represiune împotriva adversarilor politici şi a elitelor acestei ţări (elite intelectuale, artistice şi economice)”.

”Din păcate, în loc să stopaţi acest sistem, Dumneavoastră i-aţi conferit puteri sporite. Aţi promovat oameni din sistem despre care s-a spus cu dovezi că au comis abuzuri şi că au încălcat drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit acestuia, Klaus Iohannis datorează românilor răspunsuri la câteva întrebări simple legate de modul de operare al instituţiilor de forţă.

”Aceste întrebări nu sunt doar ale mele, ci şi ale sutelor de români care mi s-au adresat mie şi Parlamentului în speranţa că aici vor găsi dreptate. Vi le adresez eu, ca preşedinte al Senatului: Există alte decizii secrete ale CSAT prin care s-au conferit puteri sporite instituţiilor de forţă în Justiţie, care au dus la limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor? Dacă da, aveţi datoria să le faceţi publice. Care este nivelul implicării serviciilor secrete în Justiţie, dincolo de descrierea generală „Justiţia este câmp tactic”? În lumina documentului prezentat de UNJR, aveţi datoria de a preciza care sunt puterile sporite pe care le-aţi acordat serviciilor şi unde se opreşte influenţa acestora asupra magistraţilor. Există ofiţeri acoperiţi în Justiţie şi, dacă da, care este numărul lor şi la ce nivel ierarhic în interiorul puterii judecătoreşti?”, se mai precizează în scrisoarea președintelui Senatului.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul prin care Florian Coldea a fost trecut în rezervă. Serviciul Român de Informații a prezentat concluziile anchetei interne efectuare în cazul lui Florian Coldea. Comisia specială susține că în urma verificărilor „nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”. Din acest motiv, SRI a decis repunerea în funcție a lui Florian Coldea, iar, la cererea acestuia, a transmis Președinției cererea de trecere în rezervă.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close