Antena 3 CNN Actualitate Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni pentru citirea hotărârii CC privind referendumul

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni pentru citirea hotărârii CC privind referendumul

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni pentru citirea hotărârii CC privind referendumul
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Aug 2012   •   20:53

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui, informează Mediafax.
   
Este de aşteptat ca la şedinţă parlamentarii să aibă intervenţii, una dintre acestea putând fi a senatorului liberal Ioan Ghişe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Ghişe ar urma să prezinte aceste propuneri şi în partid, la şedinţa de luni a grupurilor parlamentare ale PNL.
   
Ioan Ghişe spunea marţi că Parlamentul va stabili, potrivit hotărârii din 6 iulie, "calea de urmat", aceasta putând fi că preşedintele este demis cu majoritatea celor prezenţi la vot, cvorumul de prezenţă nefiind obligatoriu.
   
Curtea Constituţională a tranşat în 21 august problema referendumului, după revenirea asupra unor termene prevăzute anterior - 12 septembrie şi 31 august. În această perioadă, discuţii controversate au vizat în special listele electorale.
   
Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată în 21 august, că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.
   
Potrivit comunicatului dat publicităţii de CC, Curtea a confirmat rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi a constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".

Totodată, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (2) din Legea referendumului.
   
Dacă Parlamentul doar va lua act de hotărârea Curţii, documentul se publică în Monitorul Oficial, moment de la care Traian Băsescu urmează să îşi reia atribuţiile de preşedinte.
   

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close