Antena 3 CNN Actualitate Carambol pe Autostrada A1. În urma impactului, două dintre maşini au luat foc

Carambol pe Autostrada A1. În urma impactului, două dintre maşini au luat foc

În ultima perioadă, aproape că nu trece o zi fără să se producă un carambol pe vreo autostradă din România. Condusul agresiv, fără respectarea unei distanțe minime de siguranță, duce des la producerea unor astfel de incidente rutiere care, în unele cazuri, se soldează și cu victime omenești, nu doar cu pagube materiale.

Carambol pe Autostrada A1. În urma impactului, două dintre maşini au luat foc
de Gabriel Dano    |    24 Iul 2021   •   09:39

Trei maşini au fost implicate într-un carambol, noaptea trecută, pe Autostrada A1, în dreptul ieşirii spre localitatea sibiană Veştem.

În urma impactului, două dintre mașini au luat foc. Din fericire, pasagerii au reuşit să iasă la timp din autoturisme. Este vorba despre patru persoane.

Două dintre acestea au suferit răni care nu le pun viaţa în pericol şi au fost transportate la spital. Pompierii sosiți la locul accidentului au reuşit să stingă flăcările în scurt timp.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Echipajele de pompieri militari au intervenit prompt pentru limitarea și lichidarea incendiului care se manifesta la două autoturisme ca urmare a coliziunii concomitent cu evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale de către echipajele SMURD și SAJ a persoanelor implicate.

Din cele patru persoane implicate, 2 au necesitat transportul la spital. O persoană de sex masculin de cca 29 de ani cu dureri cervicale și membru inferior stâng transportată de SMURD și o persoană de sex masculin de cca. 32 de ani transportată la spital de echipajul SAJ Cisnădie", au transmis reprezentanții ISU.

Peste 50 autoturisme au fost implicate, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o serie de accidente în lanț, pe Autostrada A2, pe sensul dinspre București către Constanța, între km 172 și km 183. Autoritățile au activat atunci planul roșu de intervenție.

Între timp, astfel de evenimente au mai avut loc și pe Autostrada A3 București - Ploiești, cu patru mașini implicate (detalii AICI), dar și pe o șosea din Mehedinți, când o persoană a murit. Detalii: AICI.

×
Subiecte în articol: carambol
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close