Toți cetățenii sunt rugați de autorități să stea acasă.
Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.
Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință. În plus, vor fi interzise nunți, botezuri și orice alte ceremonii.
Această decizie vine și după fuga necontrolată a oamenilor din zonele afectate de noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore, au murit 97 de persoane în Italia, din cauza noului coronavirus. Bilanțul negru al deceselor din Italia se ridică la 463.