Antena 3 CNN Actualitate Carmen Avram: Pădurile din România vor fi monitorizate prin satelit

Carmen Avram: Pădurile din România vor fi monitorizate prin satelit

Europarlamentarul Carmen Avram a anunţat că va fi lansat un program de monitorizare prin satelit a pădurilor din România şi Uniunea Europeană, în contextul defrişărilor ilegale masive.

Carmen Avram: Pădurile din România vor fi monitorizate prin satelit
Sursa foto: Foto: pixabay.com
29 Ian 2020   •   19:12

”Actualul Comisar pe mediu mi-a răspuns și în legătură cu cele 76% dintre pădurile Europei care sunt în afara unui regulament european. Există preocupare și îngrijorare privind pădurile din România. Ni se pregătește ceva. Se discută acum Noua Strategie pentru Păduri a Uniunii Europene și mă voi ocupa personal de acest dosar. Mă voi preocupa ca legile să fie cu adevărat respectate, nu ca acum. Dezastrul fie nu e recunoscut la București, fie se recurge la tot felul de tertipuri pentru a se mușamaliza. E nevoie de o strategie europeană. Pădurile europene, inclusiv ale noastre, vor fi monitorizate prin satelit. Şi eu am impresia că nu ne cred foarte tare, pentru că se uită la noi prin prisma legilor, şi am asistat la nenumărate discuţii în ultima perioadă în care europarlamentari din ţările europene au explicat cum manageriază pădurile, cum taie, cât taie, aşa că e greu să îţi imaginezi cum în România s-au defrişat munţi întregi” a spus Carmen Avram la Antena 3.

Ultimă oră: Măsuri pentru pădurile României

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close