Antena 3 CNN Actualitate Carmen Dan și-a dat demisia de la MAI. Surse: Și Teodor Meleșcanu ar putea fi schimbat din Guvernul Dăncilă

Carmen Dan și-a dat demisia de la MAI. Surse: Și Teodor Meleșcanu ar putea fi schimbat din Guvernul Dăncilă

Carmen Dan și-a dat demisia de la MAI. Surse: Și Teodor Meleșcanu ar putea fi schimbat din Guvernul Dăncilă
Sursa foto: Foto: gov.ro
15 Iul 2019   •   11:37

Liderii PSD decid în mai puţin de o oră cine pleacă din Guvernul Dăncilă. Aceştia se reunesc în Comitetul Executiv al partidului pentru a analiza rezultatele evaluarii care a fost facută de Viorica Dăncilă în ultimele săptămâni. 

Potrivit unor surse, au fost evaluate opt ministere, dar la final doar doi miniștri vor fi schimbați, mai exact, ministrul de Interne, Carmen Dan, și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. 

E vorba de cei doi miniștri cărora președintele Klaus Iohannis le-a cerut demisia în repetate rânduri. 

Cel mai probabil în locul lui Carmen Dan va veni Nicolae Moga, senator de Constanța și vicepreședinte al Senatului României, iar în locul lui Teodor Meleșcanu ar urma să vină Ramona Mănescu, fost europarlamentar PNL, care a trecut în ALDE. În Guvern ar putea să intre pe postul de  vicepremier Mihai Fifor, secretar general al PSD. 

Un minister care nu a intrat în evaluare, dar ar putea fi inclus în discuție e Ministerul Justiției, condus de Ana Birchall. Mai mulți social-democrați au nemulțumiri vizavi de faptul că Birchall a blocat procedura de numire a procurorilor șefi. 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close