Antena 3 CNN Actualitate Carnea STRICATĂ a fost mâncată de români. A ajuns în ŞCOLI şi SPITALE

Carnea STRICATĂ a fost mâncată de români. A ajuns în ŞCOLI şi SPITALE

Carnea STRICATĂ a fost mâncată de români. A ajuns în ŞCOLI şi SPITALE
de O.P.    |    23 Mar 2014   •   09:01

Puii stricaţi şi carnea expirată au ajuns în şcoli şi spitale. A spus-o chiar preşedintele, care arată cu degetul spre instituţiile care se ocupă de drepturile consumatorilor şi de siguranţa alimentară.

De aceea, spune Traian Băsescu, a fost nevoie ca SRI să intervină în scandalul cărnii expirate. În presă au apărut informaţii potrivit cărora carnea alterata ar fi fost livrată şi către două spitale:  unul din Cluj Napoca şi altul din Piatra Neamţ.

DIICOT nu confirmă că în spitale ar fi ajuns carne alterată care provenea de la reţeaua investigată pentru evaziune, dar suspectează că produsele vândute de evazionişti aveau destinaţii multiple: societăţi de catering, abatoare şi fabrici de mezeluri.

Niciuna dintre instituţiile vizate de preşedintele Traian Băsescu nu a răspuns acuzaţiilor. Iar cei din industria alimentară spun, însă, că, într-un astfel de caz, era de datoria SRI să intervină.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ recunoaşte că a fost o problemă în toamna trecută, dar carnea nu a ajuns la bolnavi.

În dosarul "Mafia Cărnii" sunt cercetate zeci de persoane. Printre cele reţinute sunt şi doi inspectori de la Direcţia Sanitar-Veterinară Cluj. SRI a sesizat încă de acum un an anchetatorii despre afacerile murdare din industria cărnii. Procurorii au descoperit că reţeaua avea ramificaţii în 18 judeţe, dar se întindea şi în alte ţări din Uniunea Europeană.

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close