Antena 3 CNN Actualitate Cât costă să fii internat într-o rezervă de lux

Cât costă să fii internat într-o rezervă de lux

Cât costă să fii internat într-o rezervă de lux
11 Aug 2015   •   18:26

În majoritatea spitalelor din Iaşi, pacienţii care vor să beneficieze de condiţii mai bune în timpul internării, pot să opteze pentru spitalizarea în rezerve cu confort sporit, scrie ziarulevenimentul.ro.

Cei care plătesc câteva zeci de lei în plus pe perioada spitalizării pentru a sta într-o astfel de rezervă, beneficiază de baie proprie, televizor, frigider, dulap şi aer condiţionat.

La Spitalul „Sf. Spiridon” există rezerve doar în cadrul clinicilor de chirurgie III şi IV, iar tariful variază în funcţie de numărul de paturi, în medie, fiind de 20 de lei. Acestea sunt mai mereu ocupate, având în vedere şi adresabilitatea mare pe care unitatea medicală o are.

Şi la Spitalul de Neurochirurgie există astfel de saloane, fiind disponibile 25 de rezerve cu câte două locuri, cu un tarif de 50 de lei pe zi. În majoritatea timpului, acestea sunt în proporţie de 90% ocupate.

Cel mai mic tarif este pentru saloanele cu confort sporit din secţiile ORL, Ortopedie, Cardiovascular şi Recuperare Neuromotorie, unde tariful este de 10 lei pe zi. De asemenea, tot la secţia Neuromotorie, preţul variază în funcţie de numărul de paturi, pentru două preţul fiind de 35 de lei, iar pentru 4, preţul este de 30 de lei.

Copiii sunt singurii care nu beneficiază de confort sporit. La Spitalul de Copii „Sf. Maria”, nu există rezerve, principalul motiv fiind lipsa spaţiului necesar şi adresabilitatea mare pe care unitatea mare o are, fiind cel mai mare spital de pediatrie din regiunea Moldovei.

×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close