Antena 3 CNN Actualitate Cât de agresivă este tulpina de COVID-19 care circulă acum în România. Răspunsul profesorului Streinu-Cercel

Cât de agresivă este tulpina de COVID-19 care circulă acum în România. Răspunsul profesorului Streinu-Cercel

Dan Gabor
2 minute de citit Publicat la 16:31 08 Sep 2020 Modificat la 16:31 08 Sep 2020
Cât de agresivă este tulpina de COVID-19 care circulă acum în România. Răspunsul profesorului Streinu-Cercel
Sursa foto: Hepta

"Se știe un lucru în virusologie și anume că pe măsură ce un virus intră pe un teritoriu el își crește virulența și severitatea bolii, pe măsură ce trece de la o persoană la alta. Așa s-a întâmplat și cu acest SARS-COV-2 - inițial a dat forme ușoare și medii de îmbolnăvire - am văzut cu toții, asta pe teritoriul României, când vorbeam de cazurile de import.

În momentul în care s-a pierdut această menținere sub control a cazurilor de import, pentru că a fost deschiderea granițelor, și s-a trecut la transmiterea comunitară, deja virusul a început să genereze forme severe și critice de îmbolnăvire. Așa se face că am înregistrat numărul de decese pe care l-am înregistrat și așa se face că datorită numărului relativ mare de pacienți care sunt detectați cu infecție cu SARS-COV-2, încet-încet s-a umplut la Terapie Intensivă și am ajuns la acele cifre care sunt destul de mari", a spus prof.dr. Adrian Streinu-Cercel.

Coronavirus în România, 8 septembrie 2020

Până astăzi, 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.  

Până astăzi, 3.967 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.09.2020 (10:00) – 08.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

1.136 de cazuri noi - 20.552 de teste

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
5,53% rata de pozitivare

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.

×
x close