Când nu chiulesc şi nu îşi dau zile libere, cei mai mulţi parlamentari se plimbă pe banii noştri.
În total, senatorii şi deputaţii au cheltuit în primele trei luni ale anului peste 200 000 de euro pentru deplasările externe. Cea mai scumpă deplasare a fost făcută de senatori, care au cheltuit 10 000 de euro într-o singură zi. Destinaţia a fost Bruxelles, acolo unde cei 5 parlamentari au participat la întrevederi cu oficiali ai Uniunii Europene. Senatorii au avut parte şi de deplasări exotice. Un senator s-a bucurat 3 zile de soarele din Maroc, în timp ce altă delegaţie a vizitat timp de 11 zile Republica Vietnam.
La Camera Deputaţilor cea mai scumpă deplasare a fost cea a preşedinteleui Valeriu Zgonea. Acesta a fost însoţit de alţi 3 parlamentari pentru 7 zile în Canada. Deplasarea, care a avut loc în perioada 8-13 martie, a constat 20 000 de euro. De altfel, deputaţii s-au mai plimbat în Statele Unite, Anglia sau Spania.
Pe site-ul Senatului găsim şi cea mai lungă deplasare externă. Este vorba de o delegaţie alcătuită din 3 senatori care au participat la o conferinţă în Italia pentru 30 de zile. Cele mai cautate destinaţii au fost Belgia, Franţa şi Austria.