Antena 3 CNN Actualitate Ce averi au poliţiştii din Sibiu acuzați că luau mită de la șoferi

Ce averi au poliţiştii din Sibiu acuzați că luau mită de la șoferi

Zeci de poliţişti din Sibiu au fost săltaţi din pat de mascaţi, miercuri dimineață, după ce ar fi luat mită de la şoferi pentru a trece cu vederea anumite încălcări ale Codului Rutier. Aceștia intraseră în vizorul anchetatorilor încă din 2019.

Ce averi au poliţiştii din Sibiu acuzați că luau mită de la șoferi
de Gabriel Dano    |    22 Mai 2021   •   11:24

Timp de doi ani, agenţi de poliţie de la Rutieră Sibiu au fost filaţi, astfel că procurorii au reușit să aducă împotriva lor 170 de capete de acuzare – cele mai multe – 115 - pentru luare de mită, iar restul pentru abuz în serviciu şi fals.

Activitatea infracţională a celor cercetaţi s-ar putea întinde însă pe o perioadă mult mai lungă de timp. S-a decis începerea urmăririi penale împotriva a 15 dintre agenţii de poliţie de la Sibiu, 13 fiind reţinuţi într-o primă etapă, iar ulterior, 10 arestaţi. Pentru ceilalţi cinci s-a decis controlul judiciar.

Procurorii au descoperit că poliţiştii obişnuiau să „ierte” şoferii care încălcau legea şi care erau constrânşi ca, în locul unor amenzi mai mari, să sponsorizeze echipa de fotbal a Poliţiei Sibiu, ori să ofere bani sau alte foloase direct agentului / agenţilor constatator/i. În schimb, se alegeau cu pedepse mai uşoare, sau chiar scăpau de sancţiuni, ori cu permisul de conducere neluat.

Analizând declaraţiile de avere ale celor 10 poliţişti arestaţi s-a constat că şapte dintre ei deţin între una şi trei locuinţe – case şi / sau apartamente, unele cumpărate înainte de 2000, altele recent, chiar şi în ultimii doi – trei ani. Acelaşi lucru se poate remarca şi în cazul terenurilor, scrie Adevărul.

De asemenea, se poate constatat că unii dintre poliţişti şi-au achiziţionat două apartamente / garsoniere / case în acelaşi an ori la doi – trei ani distanţă. Unul dintre ei este proprietarul unei case în suprafaţă de 500 mp. De asemenea, doi dintre poliţiştii acuzaţi de corupţie au declarat într-un singur an sume consistente obţinute la pariuri sportive care pleacă de la peste 7.500 de lei şi ajung la aproximativ 30.000 de lei .

Există însă şi situaţii în care poliţiştii par să nu deţină nici o locuinţă, asta fie pentru că locuiesc cu chirie, fie proprietăţile nu sunt trecute pe numele lor, iar alţii au cel mult doar o garsonieră.

 

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close