A trecut mai bine de o săptămână de când trei marinari români au fost răpiți de pe tancul chimic Histria Ivory. Autoritățile române au format o celulă de criză, sunt în permanență legătură cu cele din Republica Togo, în apele căreia a avut loc răpirea, iar la nivelul firmei de asigurări cu care este încheiat contract au fost luate măsuri pentru ca cei trei marinari români să se întoarcă acasă în siguranță. Până când se va reuși contactarea piraților, noi detalii ies la iveală.
Până astăzi nu a fost trimisă o cerere de răscumpărare.
Antena 3 a intrat în posesia comunicațiilor de pe navă, din momentul în care au fost atacați de pirați.
”În contractul pe care îl semnează acești marinari români se stipulează foarte clar că în caz de răpire, responsabilitatea revine companiei proprietara navei. Au exista companii private de shipping si nu numai, companii care au plătit milioane și milioane de dolari pentru a elibera oamenii care au fost răpiți. E un cerc vicios. Dacă oamenii aceștia primesc la o răpire cinci milioane de dolari cash, îți dai seama câtă finanțare au ca să continue această activitate” a spus Radu Tudor.