Antena 3 CNN Actualitate Cei 117 militari români din Irak au revenit în țară. MApN: Au fost duși în Turcia şi Germania înainte de a fi transportaţi în România

Cei 117 militari români din Irak au revenit în țară. MApN: Au fost duși în Turcia şi Germania înainte de a fi transportaţi în România

R.M.
1 minut de citit Publicat la 18:15 21 Mar 2026 Modificat la 18:24 21 Mar 2026
mapn
Militarii au fost relocaţi iniţial în baze din Turcia şi Germania, fiind ulterior transportaţi în ţară cu aeronave militare / sursă foto: MApN

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis, sâmbătă după-amiază, că toți cei 117 militari români din Irak au revenit în ţară, iar repatrierea a fost realizată cu sprijinul structurilor NATO şi al partenerilor internaţionali. 

Potrivit ministerului, militarii au fost relocaţi iniţial în baze din Turcia şi Germania, fiind ulterior transportaţi în ţară cu aeronave militare.

„Toţi cei 117 militari români dislocaţi în teatrul de operaţii din Irak au revenit în România în cursul zilei de sâmbătă, 21 martie, ca urmare a deciziei de ajustare a posturii NATO în cadrul misiunii NATO Mission Iraq.

Repatrierea a fost realizată în condiţii de siguranţă, prin efort coordonat la nivel aliat, cu sprijinul structurilor NATO şi al partenerilor internaţionali. 

Militarii români au fost relocaţi temporar în bazele Incirlik (Turcia) şi Ramstein (Germania), de unde au fost ulterior transportaţi în ţară cu aeronave militare”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Vineri seara, Ministrul Apărării, Radu Miruţă, declarase că militarii români au fost retrași din Irak, în cadrul unei misiuni NATO de relocare a soldaţilor în Europa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

„Nu mai este niciun militar român acolo, în Irak. Au fost 117 militari și două persoane de la MAE, NATO este cea care s-a ocupat de evacuarea întregii baze”, a afirmat Miruţă la TVR Info.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close