Antena 3 CNN Actualitate Cel mai sângeros asasin român, înfundat de iubita maghiară. Mărturia femeii care a participat la jafurile „Echipei Morţii”

Cel mai sângeros asasin român, înfundat de iubita maghiară. Mărturia femeii care a participat la jafurile „Echipei Morţii”

Cel mai sângeros asasin român, înfundat de iubita maghiară. Mărturia femeii care a participat la jafurile „Echipei Morţii”
15 Ian 2019   •   14:54

Magistraţii i-au condamnat la închisoare pe românul Şandor Varga şi fosta sa parteneră ungară Emeşe Turi, pentru o serie de jafuri armate săvârşite în România în 2007. Emeşe Turi a decis din proprie iniţiativă să dezvăluie infracţiunile la care a participat.

După mai mult de un deceniu de la comiterea a patru jafuri armate, cuplul de ucigaşi Emese Turi (30 de ani) şi Şandor Varga (35 de ani) supranumiţi „Bonnie şi Clyde ai Estului”, au fost condamnaţi la închisoare. Cei doi au fost acuzaţi pentru patru jafuri armate comise în România, în cursul anului 2007, cel mai sângeros dintre ele fiind în Hunedoara, scrie adevarul.ro.

Luni a fost publicată motivarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Hunedoara, la sfârşitul anului trecut. Românul Şandor Varga a primit 15 ani de închisoare, iar fosta sa parteneră, de etnie maghiară, a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru seria de tâlhării şi tentativa de omor deosebit de grav. „Inculpatul şi-a procurat fără drept, din timp, o armă letală fără a avea dreptul de a deţine arme de foc şi a folosit-o la fiecare act de tâlhărie iar  în două rânduri, la Hunedoara şi Oradea, a tras asupra vânzătoarelor. Infracţiunile comise de Varga Şandor sunt grave, violente, astfel că pedepsele maxime sunt justificate”, se arată în motivarea deciziei.

Potrivit anchetatorilor, în decurs de câteva luni în 2007, cei doi au comis patru jafuri armate la case de schimb valutar şi de amanet din Codlea, Hunedoara, Oradea şi Pecica. Cea mai gravă faptă a avut loc în 17 decembrie 2007, când cuplul criminal a jefuit o casă de amanet din Hunedoara şi a împuşcat-o pe casieră în cap, furând o geantă cu bijuterii din aur. Angajata a supravieţuit miraculos glonţului tras de la mică distanţă, care i-a pătruns prin zona urechii şi a ieşit prin tâmplă. După jaf Şandor Varga şi Emese Turi au dispărut, iar anchetatorii români nu au reuşit să dea de urma lor.

Motivarea sentinţei oferă detalii mai puţin cunoscute despre cei doi infractori. După trei ani de la jafurile din România. în 2010, Emeşe Turi şi Şandor Varga au fost arestaţi de autorităţile maghiare, pentru mai multe tâlhării şi crime pe care le-au săvârşit în Ungaria. Cei doi au fost consideraţi „o echipă a morţii“ de către organele judiciare. Potrivit anchetatorilor maghiari, Varga a fost ucigaş plătit, iar în timpul jafurilor comise nu avea milă, astfel încât să cruţe viaţa victimelor. A fost cazul unei familii de vietnamezi pe care cei doi au ucis-o pentru bani, deghizându-se în poliţişti şi urmărindu-i maşina până la marginea unei păduri. Acolo, i-au oprit sub pretextul unui control de rutină. Victimele au fost duse în pădure şi împuşcate, pentru ca apoi trupurile lor să fie băgate într-o groapă dinainte pregătită.

 

×
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close