Antena 3 CNN Actualitate Scufundarea celor patru barje încărcate cu piatră în Dunăre ar putea fi amânată. Surse: În zonă s-au format curenți puternici

Scufundarea celor patru barje încărcate cu piatră în Dunăre ar putea fi amânată. Surse: În zonă s-au format curenți puternici

Cristina Filip
3 minute de citit Publicat la 09:55 05 Aug 2026 Modificat la 15:10 05 Aug 2026
barjele
Cele 4 barje încărcate cu piatră vor fi scufundate miercuri în Dunăre. Sursa foto: ANAR

Patru barje ar urma să fie scufundate în apele Dunării, miercuri, pentru a facilita direcţionarea debitului către Centrala Nucleară de la Cernavodă. Specialiştii afirmă că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, s-a obţinut iniţial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi o uşoară creştere, cu doi centimetri. 

UPDATE 11.10 E posibil ca barjele să nu fie scufundate azi, deoarece în zonă s-au format curenți puternici. Încă se fac analize, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

Inițial, era stabilită scufundarea pentru ora 14.00.

UPDATE 10.40 Au fost făcute teste împreună cu scafandri pentru a se stabili modul în care barjele vor fi scufundate și așezate pe poziții. Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, acestea vor fi coborâte controlat, câte două, pentru a devia cursul Dunării de pe brațul Bala spre Dunărea Veche și, ulterior, spre Cernavodă.

Operațiunea este una contracronometru și, în același timp, extrem de delicată. Barjele vor trebui scufundate pe rând, astfel încât să nu se producă o turbiditate ridicată a apei. Scopul este ca spre Cernavodă să fie direcționată o cantitate mai mare de apă, fără mâl, pentru a se asigura răcirea completă și la timp a reactoarelor centralei nucleare.

Autoritățile urmează să ofere explicații detaliate la ora 14.00 despre modul în care va fi realizată devierea cursului Dunării. Din punct de vedere tehnic, muncitorii au explicat că vor fi sparte camerele vidate ale barjelor, astfel încât acestea să se umple cu apă și să înceapă să se scufunde. Procedura va fi aplicată după ce barjele vor fi poziționate la câteva sute de metri de locul operațiunii.

În paralel, hidrologii urmăresc evoluția nivelului și a debitului Dunării. Vineri, debitul fluviului ar urma să ajungă la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, sub 1.400 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară.

Nivelul Dunării este în continuă scădere atât la Giurgiu, cât și la Cernavodă, unde este cea mai mare nevoie de creștere a cantității de apă. Autoritățile speră ca, după scufundarea barjelor, nivelul fluviului să crească cu 10-12 centimetri.

Specialiștii estimează că efectele operațiunii ar trebui să fie vizibile imediat, iar creșterea nivelului apei ar putea fi observată în timp real. Rămâne însă de văzut dacă estimările se vor confirma, în condițiile în care meteorologii anunță că seceta va continua și în următoarele două săptămâni.

Știrea inițială

Autorităţile au anunţat că operațiunile de încărcare a barjelor continuă, respectiv a celei de-a doua, urmând ca mâine, 5 august, să aibă loc scufundarea celor 4 barje în Dunăre (celei 2 încărcate la fața locului și celelalte 2 care vin din Galați). 

Două excavatoare de 35 şi 60 de tone echipate cu picon au fost trimise în zonă, utilajele spărgând mecanizat în zona exploziei, iar materialul a fost încărcat în barjele care vor fi scufundate.

Scopul acţiunii este de a dirija o parte din debitul fluviului de pe braţul Bala spre Dunărea Veche şi pentru a reuşi creşterea cotelor apelor.

"Continuă operațiunile de încărcare a barjelor, respectiv a celei de-a doua, urmând ca mâine,  5 august, să aibă scufundarea celor 4 barje (celei 2 încărcate la fața locului și celelalte 2 care vin din Galați). 

Nivelul Dunării în zona Cernavodă este staționar, în urma dislocării stâncii obținându-se inițial o stabilizare (în sensul stopării scăderii nivelului cu 2 cm/zi), iar apoi o ușoară creștere cu 2 cm", a comunicat ANAR, marţi.

Scufundarea celor patru barje, o operaţiune contracronometru

Purtătoarea de cuvânt a Apelor Române, Ana Maria Agiu, a dezvăluit luni după-amiaza, la Antena 3 CNN, care sunt riscurile operaţiunii de scufundare a celor patru barje încărcate cu nisip pe braţul Bala al Dunării. 

Misiunea contracronometru este extrem de complexă, amplasamentele s-au stabilit deja şi, în prezent, se face o expertiză pentru a stabili metoda optimă de scufundare a celor patru barje. "Vorbim despre o cursă contracronometru, vorbim despre 24 -36 de ore în care această operaţiune trebuie să aibă loc", a precizat Ana Maria Agiu, care a subliniat că este important să se monitorizeze turbiditatea apei în zonă. 

"O turbiditate prea ridicată a apei, din nou, va pune probleme în funcţionarea reactorului 2, ceea ce nu ne dorim", a explicat aceasta.

×
Etichete: Dunare Barje piatra

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close