Antena 3 CNN Actualitate Chiriaşii din fosta casă a preşedintelui Iohannis află dacă redevin proprietari

Chiriaşii din fosta casă a preşedintelui Iohannis află dacă redevin proprietari

Chiriaşii din fosta casă a preşedintelui Iohannis află dacă redevin proprietari
Sursa foto: Foto: Facebook/Klaus Iohannis
26 Apr 2017   •   08:16

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia se va pronunţa, miercuri, în procesul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea, încearcă să redevină proprietari ai locuinţelor respective, pe care le cumpăraseră în anii '90 de la statul român, în calitate de chiriaşi.

Pe rolul CA Alba Iulia se află recursul declarat de Rodica Baştea împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente.

 Potrivit soluţiei pronunţată în acest caz de Tribunalul Sibiu în octombrie 2016, a fost admis apelul formulat de locatarii revizuenţi în contradictoriu cu intimaţii Rodica Baştea, în calitate de moştenitor al defunctului Ioan Baştea, Klaus şi Carmen Iohannis, Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Sibiu, şi SC Urbana SA.
 
Procesul de revizuire a debutat în 2009, la Judecătoria Sibiu, iar apelul a ajuns la Tribunalul Sibiu. Aici, cauza a fost suspendată în noiembrie 2010, până la soluţionarea unui proces aflat pe rolul CA Braşov, unde se judeca recursul într-un dosar care a debutat anterior la Tribunalul Braşov, reclamanţi fiind locatarii din imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu, iar pârâţi soţii Iohannis, soacra actualul şef al statului, Georgeta Lazurcă, Statul Român, prin Primarul municipiului Sibiu, şi Ioan Baştea.

După mai multe cicluri procesuale pe rolul instanţelor din Braşov, în mai 2014, Tribunalul Braşov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din Sibiu 'încheiat între pârâţii Baştea Ioan - decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători', potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Familia preşedintelui a pierdut definitiv procesul la CA Braşov, unde a fost respins recursul declarat de soţii Iohannis şi menţinută decizia Tribunalului, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare. În primăvara lui 2016, OCPI Sibiu a dispus radierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză pentru soţii Iohannis.

Finul lui Klaus Iohannis, Paul Porr, a susţinut, la vremea respectivă, că preşedintele a fost "cumpărător de bună credinţă" al acestui imobil.

"Este vorba de o casă care a fost naţionalizată, după 1990, cei care au locuit în casa respectivă de bună credinţă au cumpărat fiecare locuinţa lui, nefiind un moştenitor, care a apărut însă după câţiva ani şi a putut dovedi că este rudă a aceluia care a fost proprietarul casei. Şi, potrivit unei hotărâri judecătoreşti, a primit casa. Bineînţeles că locuitorii de acolo l-au dat în judecată, l-au contestat că nu e veritabil moştenitor. Acesta a vândut casa mai departe lui Klaus Iohannis, pe care el a luat-o de bună credinţă. Şi acum procesul s-a transformat între cei care au locuit acolo, foştii locatari sau şi actualii locatari şi Iohannis, de 17 ani. Au fost nu ştiu câte verdicte, verdictul suprem este că a fost un fals, nu e el moştenitorul care ar fi trebuit. Acela între timp a plecat în America şi acolo a murit, deci nu avem cum să aflăm de acolo adevărul", a declarat, într-o conferinţă de presă, anul trecut, Paul Porr.

Şi Klaus şi Carmen Iohannis au susţinut că au fost cumpărători de bună credinţă a unei părţi din casa lui Nicolae Baştea, care a pretins că ar fi moştenitorul legal al imobilului şi care a decedat între timp în SUA.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei prin care cei doi soţi au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului s-a judecat la CA Piteşti, unde s-a solicitat de către aceştia strămutarea procesului. În februarie 2017, CA Piteşti a respins contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Iohannis.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii '70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Imobilul a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 el a fost cumpărat de chiriaşi.

În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, Ioan Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital
x close