Antena 3 CNN Actualitate Ciprian Ciucu a semnat contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat în Rahova: "Vom discuta calendarul intervenției"

Ciprian Ciucu a semnat contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat în Rahova: "Vom discuta calendarul intervenției"

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 22:20 08 Mai 2026 Modificat la 22:28 08 Mai 2026 Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google
colaj 2 poze in care apar Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, şi o imagine cu blocul afectat de explozia produsă pe 17 octombrie 2025, în cartierul Rahova.
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, şi o imagine cu blocul afectat de explozia produsă pe 17 octombrie 2025, în cartierul Rahova. Sursa colaj foto: Agerpres

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri că a semnat contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova, potrivit Agerpres. "Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu reprezentați contractorului, vom discuta calendarul intervenției, și mă voi întâlni cu proprietarii apartamentelor din blocul afectat pentru a le prezenta situația și ceea ce urmează" a precizat edilul general. 

"După mai multe încercări de a-l atribui, am semnat, în sfârşit, contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu reprezentaţi contractorului, vom discuta calendarul intervenţiei şi după ce mă voi lămuri şi lucrurile vor fi clare, mă voi întâlni cu proprietarii apartamentelor din blocul afectat pentru a le prezenta situaţia şi ceea ce urmează", a transmis Ciprian Ciucu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că principalul motiv pentru care primăria nu a reuşit să contracteze lucrările mai devreme a fost dat de complexitatea şi riscul intervenţiei. Din acest motiv, antreprenorii nu s-au prezentat la procedura de atribuire a lucrărilor. Vestea dată de primarul Ciprian Ciucu a venit la trei zile după ce Primăria Capitalei a anunţat că investește 2,7 miliarde în marile proiecte din București. Refacerea Podului Calicilor şi extinderea Bulevardului Dimitrie Pompeiu se află pe lista investiţiilor.

"Mulţumesc companiei Apolodor pentru că, într-un final, a acceptat şi asumat acest contract", adaugă Ciprian Ciucu.

Pe 26 martie, primarul Capitalei atrăgea atenţia că în cazul în care nu va exista o firmă care să îşi asume punerea în siguranţă a blocului din Rahova afectat de explozie, este posibil să se treacă la demolarea acestuia.

Edilul general declara că înţelege că acest lucru este dificil pentru locatari, dar că au fost deja două licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

"Se pare că structura a fost foarte afectată, se pare că doar una-două firme din ţară ar avea capacitatea reală de a interveni. Este vorba de un anumit tip de utilaj.

Am scos la licitaţie o dată, am scos de la licitaţie a doua oară şi după a doua oară, când am văzut că nu s-au prezentat la licitaţie – deşi a fost o negociere fără publicare, fiind o urgenţă, i-am rugat pe fiecare în parte să participe –, ultima măsură pe care am luat-o a fost să creştem practic preţul, adică să indexăm valorile, că poate aşa o să fie motivaţi să vină la licitaţie", a spus Ciucu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close