Antena 3 CNN Actualitate Completul de cinci judecători din dosarul lui Toni Greblă, incert. Se cere verificarea legalității

Completul de cinci judecători din dosarul lui Toni Greblă, incert. Se cere verificarea legalității

Completul de cinci judecători din dosarul lui Toni Greblă, incert. Se cere verificarea legalității
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Mar 2019   •   13:43

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie discută, luni, un nou termen al apelului în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

La termenul de luni, un membru al completului a cerut analizarea legalităţii compunerii acestuia. Probleme au apărut după ce judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu a ieşit din complet, ca urmare a dobândirii calităţii de membru al Biroului Electoral Central pentru alegerile europarlamentare. În locul aceasteia, în complet a intrat un membru supleant, transmite stiripesurse.ro.

Judecătoarea Francisca Vasile, membră a completului, a afirmat că trebuie să se decidă dacă membrul supleant trebuia tras la sorţi. Completul urmează să decidă asupra legalităţii propriei compuneri.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close