Antena 3 CNN Actualitate Corlăţean: Judecătorii CCR Motoc şi Zegrean sunt incompatibili. ANI: Nu există nici un comunicat de evaluare în curs

Corlăţean: Judecătorii CCR Motoc şi Zegrean sunt incompatibili. ANI: Nu există nici un comunicat de evaluare în curs

Corlăţean: Judecătorii CCR Motoc şi Zegrean sunt incompatibili. ANI: Nu există nici un comunicat de evaluare în curs
Sursa foto: Foto: Mediafax
27 Iun 2012   •   22:16
UPDATE 22.20: Potrivit unui comunicat al ANI, remis Mediafax, judecătorii CC Augustin Zegrean şi Iulia Motoc nu se află în nicio situaţie prevăzută de Legea referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

"Având în vedere solicitările formulate de mass media în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Agenţia Naţională de Integritate face următoarele precizări: Domnul judecător Augustin Zegrean şi doamna judecător Iulia Motoc nu se află în nicio situaţie prevazută de Legea 176 /2010 referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, conflictelor de interese sau la existenţa unor diferenţe semnificative nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate. Precizăm faptul că, pe rolul Agenţiei Naţionale de Integritate nu există niciun dosar de evaluare în curs, referitor la domnul judecător Augustin Zegrean, respectiv la doamna judecător Iulia Motoc", se arată în comunicatul ANI.


Ministrul Justiţiei Titus Corlăţean, a declarat, miercuri seară, că Judecătorii Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi Iulia Motoc sunt incompatibili, motiv pentru care aceştia ar trebui demişi din funcţie, informează Mediafax.
   
Corlăţean a susţinut, la un post de televiziune, că Zegrean şi Motoc ar fi în incompatibilitate cu funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale.
   
"Preşedintele CC (Augustin Zegrean, n.r.) s-a antepronunţat cu privire la speţa pe care astăzi CC a tranşat-o, cine ar trebui să meargă şi cine nu la Bruxelles, în luna mai, înainte de votul Parlamentului de adoptare a acelei declaraţii care aproba elementele de mandat ale prim-ministrului. Zegrean a făcut public declaraţii cu privire la faptul că preşedintele trebuie să reprezinte România", a spus Corlăţean.
   
Astfel, ministrul Justiţiei a invocat o prevedere din Legea Curţii cu privire la faptul că judecătorii nu se pot antepronunţa pe subiectele analizate.
   
De asemenea, Corlăţean a susţinut că Iulia Motoc ar avea alte trei angajamente internaţionale, fapt care ar contraveni, de asemenea, prevederilor legii de funcţionare a Curţii.
   
Ministrul Justiţiei a precizat că va cere, joi, Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice situaţia celor doi.
   
În plus, Titus Corlăţean a susţinut că deciziile judecătorilor Curţii Constituţionale de miercuri ar fi nule, având în vedere situaţia celor doi.
   
Potrivit Legii Curţii Constituţionale, funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

×
Subiecte în articol: Iulia Motoc
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close