Antena 3 CNN Actualitate Presupusul criminal al educatoarei din București, primele declarații în instanță. Zece dosare penale pe numele bărbatului

Presupusul criminal al educatoarei din București, primele declarații în instanță. Zece dosare penale pe numele bărbatului

Presupusul criminal al educatoarei din București își acuză soția, pe care a și ucis-o, de agresivitate, după ce pe numele acestuia au fost deschise 10 dosare penale și au fost emise mai multe ordine de protecție.

Presupusul criminal al educatoarei din București, primele declarații în instanță. Zece dosare penale pe numele bărbatului
Sursa foto: Antena 3
de Carmina Pricopie    |    18 Aug 2021   •   17:52

Pe numele bărbatului au existat mai multe ordine de protecție, cinci provizorii emise de Secția 7, care se află în subordinea Ministerului de Interne, și alte ordine confirmate pe perioade mai lungi de timp, de către Judecătoria Sectorului 2. Au fost ordine de protecție pe perioade de timp cuprinse între o lună și trei luni, în funcție de gravitatea fiecărui caz în parte.

În urma acestor ordine de protecție, bărbatul avea obligația de a nu se apropia de victimă la o distanță mai mică de 200-300 de metri, în funcția de gravitatea fiecărui caz.

Presupusul criminal s-a prevalat de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații în fața anchetatorilor, însă în fața judecătorilor a lansat acuzații la adresa soției sale, cum că aceasta l-ar fi agresat în repetate rânduri.

”Era de o răutate ieșită din comun. Drac cu chip de înger. Nu accepta sub nicio formă împăcarea. I-am zis că 'ne-am putea foarte ușor găsi eu pe cineva și tu pe altcineva, dar mai târziu vom regreta amândoi'.

Am luptat pentru ea și pentru cele două fete și nu am vrut să se destrame căsnicia, în ciuda caracterului. Mă și bătea, uitați, am o zgârietură de la unghiile ei, mă bătea și mă făcea jegos”, a declarat presupusul criminal, în fața instanței.

Pe numele bărbatului au fost deschise mai multe dosare penale, sub acuzația de loviri și alte violențe și pentru violență în familie. Primul dosar s-a înregistrat în evidența Poliției Române în anul 2015, când femeia a reclamat o infracțiune de viol.

Până în 2021 s-au înregistrat 10 dosare penale, dintre care nouă ar fi fost clasate, conform unui răspuns al procurorilor, iar unul se află încă în lucru. Într-un răspuns oficial, Poliția Capitalei spune că s-au clasat doar șapte dosare, iar trei încă se află în lucru.

Soțul a omorât-o pe educatoarea din București din gelozie

Individul a fost prins într-un service auto, la patru zile de la crima care a îngrozit Capitala. 20 de ani ar fi terorizat-o pe femeie, până când ea a cerut divorţul şi ordine de protecţie. 

După ora 15 bărbatul va fi adus la Tribunalul București. Criminalul nu a scos nicio vorbă în fața anchetatorilor, nu a dat nicio declarație. El nu a recunoscut fapta și a avut avocat din oficiu. La ora 23 expira ordonanța de reținere pentru 24 de ore. 

La 7 ore după ce a comis crima, bărbatul a trimis un bilet în care scria că este convins de faptul că va ajunge la închisoare, însă nu regretă deloc fapta comisă. Se pare că bărbatul și-ar fi pierdut mințile și a recurs la acest gest extrem din cauza geloziei.

 

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close