Antena 3 CNN Actualitate CSAT se reuneşte luni la ora 18:00. Disponibilizările din MAI şi misiunile României peste hotare, printre teme

CSAT se reuneşte luni la ora 18:00. Disponibilizările din MAI şi misiunile României peste hotare, printre teme

CSAT se reuneşte luni la ora 18:00. Disponibilizările din MAI şi misiunile României peste hotare, printre teme
26 Iun 2011   •   16:43

Preşedinţia a anunţat că luni, de la orele 18.00, va avea loc o nouă şedinţă a CSAT, printre temele care vor fi abordate numărându-se şi cea privind forţele şi mijloacele militare pe care România le poate pune la dispoziţie, în anul 2012, pentru misiuni în afara teritoriului.

Şedinţa CSAT va avea loc după ce Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, la ora 15.00.
   
"Luni, 27 iunie, începând cu ora 18.00, va avea loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu", a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
   
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la forţele şi mijloacele militare pe care România le poate pune la dispoziţie, în anul 2012, pentru misiuni în afara teritoriului statului român.
   
De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează subiecte referitoare la: Carta Albă a Apărării, Strategia naţională în domeniul capacităţilor civile, Strategia naţională privind protecţia infrastructurilor critice, Proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare şi Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.

×
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close