Antena 3 CNN Actualitate Cultură Agenţia de presă Rompres revine la denumirea Agerpres

Agenţia de presă Rompres revine la denumirea Agerpres

Agenţia de presă Rompres revine la denumirea Agerpres
15 Apr 2008   •   12:57

Agenţia de presă Rompres revine la denumirea Agerpres. Decizia a fost luată de Plenul Senatului, care a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii de funcţionare a agenţiei Rompres. Iniţiatorii propunerii au motivat această modificare prin „îndelungata tradiţie de mai bine de 50 de ani, a denumirii de Agerpres”. La discuţii au participat şi reprezentanţii conducerii Agenţiei naţionale de Presă Rompres, care au susţinut schimbarea denumirii.

Rompres este cea mai veche agenţie de presă din România, fiind înfiinţată în 1889. De-a lungul timpului, ea s-a numit, pe rând, Agenţia Telegrafică a României, RADOR, AGERPRES şi ROMPRES. Din 1949 şi până în 1990, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotărăşte înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri, denumită prescurtat Agerpres prin preluarea personalului si a patrimoniului Rador.

Iniţiativa legislativă de revenire la această denumire va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, Senatul fiind primă Cameră sesizată în acest caz.

Antena3.ro

×
Parteneri
Informaţii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
x close