Antena 3 CNN Actualitate Cultură După 500 de ani de mister, ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar fi fost extras dintr-o operă a sa

După 500 de ani de mister, ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar fi fost extras dintr-o operă a sa

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:00 17 Ian 2026 Modificat la 12:00 17 Ian 2026
leonardo da vinci
Informațiile genetice ar putea oferi indicii biologice despre capacitățile sale extraordinare. Foto: Getty Images

Pentru prima dată, oamenii de știință susțin că au reușit să extragă ADN dintr-un desen din perioada Renascentistă atribuit lui Leonardo da Vinci. Totuși, specialiștii avertizează că nu pot afirma cu certitudine că materialul genetic aparține celebrului artist și inventator italian, potrivit Live Science.

Urmele de ADN au fost identificate într-un desen realizat cu cretă roșie, cunoscut sub numele de „Pruncul Sfânt”, lucrare pe care unii istorici o atribuie lui da Vinci. Analizele arată că acest ADN prezintă asemănări cu un material genetic extras dintr-o scrisoare din secolul al XV-lea, scrisă de Frosino di ser Giovanni da Vinci, o rudă îndepărtată din familia artistului.

Mai exact, atât desenul, cât și documentul conțin secvențe ale cromozomului Y care aparțin aceluiași haplogrup, o linie genetică ce își are originea în Toscana, regiunea unde s-a născut Leonardo da Vinci. Rezultatele au fost publicate într-un studiu preliminar pe platforma bioRxiv, ceea ce înseamnă că nu au fost încă evaluate de alți cercetători prin procesul de peer-review.

Apartenența materialului genetic rămâne incertă

Cromozomul Y se transmite aproape neschimbat de la tată la fiu, motiv pentru care această descoperire este considerată un punct de plecare important în încercarea de a reconstrui profilul genetic al lui Leonardo. Cu toate acestea, există o problemă majoră: nu toți experții sunt convinși că desenul „Pruncul Sfânt” a fost realizat chiar de Leonardo. Unii cred că ar putea fi opera unuia dintre discipolii săi.

Din acest motiv, nu se poate exclude ca ADN-ul să provină de la un elev, de la restauratori sau de la alte persoane care au manipulat lucrarea de-a lungul secolelor, mai ales dacă aveau origini toscane. Astfel, apartenența materialului genetic rămâne incertă.

Interesul cercetătorilor pentru ADN-ul lui Leonardo nu este întâmplător. Unii specialiști sugerează că informațiile genetice ar putea oferi indicii biologice despre capacitățile sale extraordinare, cum ar fi o vedere peste medie sau alte trăsături care i-ar fi influențat geniul artistic și științific.

Cercetătorii se lovesc de fel și fel de obstacole

Cu toate acestea, sunt o mulțime de obstacole în drum. Mormântul lui Leonardo din Franța a fost parțial distrus în timpul Revoluției Franceze, iar rămășițele sale ar fi fost pierdute sau amestecate cu altele atunci când au fost mutate într-un alt loc de înhumare. Chiar dacă unele oseminte ar putea conține ADN-ul său, cercetătorii nu au permisiunea de a le analiza până nu există un eșantion de comparație sigur.

În lipsa accesului la rămășițele pământești, oamenii de știință au fost nevoiți să caute ADN pe operele de artă. Această metodă este dificilă: unele lucrări nu pot fi atinse, iar altele nu conțin deloc urme umane. Până în prezent, „Pruncul Sfânt” este singurul desen atribuit lui Leonardo care a oferit ADN detectabil, deși autorul său este disputat.

Situația este complicată și de faptul că mama lui Leonardo, Caterina di Meo Lippi, este îngropată într-un loc necunoscut. Dacă ar fi găsită, ADN-ul ei mitocondrial, transmis de la mamă la copil, ar putea fi comparat cu cel de pe desen. Totodată, cercetătorii nu au avut acces nici la mormântul tatălui, iar Leonardo nu a avut copii, deci nu există descendenți direcți.

O altă cale este identificarea unor rude masculine din familia da Vinci. Cercetătorii analizează în prezent oase găsite într-un cavou de familie din Italia și probe ADN de la descendenți îndepărtați care trăiesc astăzi. De asemenea, este studiat un smoc de păr descoperit în secolul al XIX-lea, despre care se crede că ar fi provenit din barba lui Leonardo.

Codex Leicester, un caiet de observații, conține o amprentă considerată aproape sigur a artistului

În plus, oamenii de știință caută scrisori și manuscrise redactate de rude masculine, care ar putea păstra urme de ADN. Scrisoarea lui Frosino di ser Giovanni da Vinci este un astfel de exemplu. Analiza a arătat că ADN-ul din scrisoare și cel din desen aparțin haplogrupului E1b1b, posibil comun lui Leonardo și familiei sale extinse.

ADN-ul a fost extras printr-o metodă delicată, folosind tampoane sterile aplicate pe suprafața desenului. Specialiștii spun că această tehnică ar putea deveni un instrument valoros pentru autentificarea operelor de artă cu origine incertă.

Cercetătorii speră că studiul lor va convinge arhivele și instituțiile muzeale să permită analizarea altor lucrări atribuite lui Leonardo. Un exemplu promițător este Codex Leicester, un caiet de observații care conține o amprentă considerată aproape sigur a artistului, un posibil indiciu genetic decisiv pentru viitor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close