x close

Eroul Zilei. Alina Breaz, femeia care aduce zâmbete pe fețele copiilor

11 Sep 2019   •   12:43
Eroul Zilei. Alina Breaz, femeia care aduce zâmbete pe fețele copiilor Captură Antena 3

Alina Breaz, lector la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială din Arad, continuă campania  "Ajută-ne să-i ajutăm", începută în urmă cu doi ani alături de studenţii săi de la Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad.  Cadrul didactic și-a propus să le arate studenților săi ce înseamnă cu adevărat asistența socială și să îi învețe să empatizeze cu persoanele aflate în situații extrem de dificile. Astfel că, în cei doi ani de când a demarat campania, a organizat acţiuni de ajutorare a peste 100 de familii şi peste 130 de copii care trăiesc la limita subzistenţei.  De curând, studenţii catedrei de Asistenţă socială, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara s-au alăturat campaniei.

„Campania se desfășoară de trei ani de zile în cadul Universității Aurel Vlaicu din Arad. Alături de acestă campanie sunt studenții specializării de asistență socială din cadrul universității iar de un an de zile s-au alăturat și studenții aceleaiși specializări din cadrul Universității de Vest Timișoara. N-aș putea să neglijez că s-au alăturat și cei care ne urmăresc, sponsori care sunt alături de noi și încearcă s ajute aceste familii defavorizate. Noi urmărim și evoluția studențiilor. Gradual ei se apropie de o maturitate a experienței profesionale de viitori asistenți sociali” a povestit Alina Breaz la Antena 3. 

Citeşte mai multe despre:

Eroul Zilei asistenta sociala
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati